Suntem prezenți și pe

Politică

E bătută în cuie: 6 decembrie 2020, data alegerilor parlamentare

Publicat cu

în

Hotărârea privind stabilirea datei alegerilor parlamentare la 6 decembrie a fost publicată astăzi, 4 septembrie, în Monitorul Oficial.

„Data desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor se stabileşte în ziua de duminică, 6 decembrie 2020. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 7 septembrie”, se arată în document.

Guvernul a adoptat joi, în şedinţă, hotărârea privind stabilirea datei alegerilor parlamentare. Premierul Ludovic Orban spunea, ieri, că Guvernul este obligat de Constituţie şi de Legea alegerilor parlamentare să stabilească data acestui scrutin.

„În conformitate cu legea, această decizie (cu privire la data alegerilor parlamentare, n.r.) trebuie adoptată cu minim 90 de zile înainte de data alegerilor. De asemenea, trebuie să ţinem cont de prevederile constituţionale care pe de o parte spun când se încheie mandatul actualului Parlament, şi anume pe data de 21 decembrie, de asemenea, trebuie să ţinem cont în stabilirea datei de prevederea constituţională prin care preşedintele trebuie să convoace Parlamentul nou ales în termen de maximum 20 de zile de la data alegerilor. Coroborând toate aceste prevederi constituţionale şi legale, rezultă clar că data alegerilor nu poate fi decât 6 decembrie”, a afirmat premierul, în şedinţa de Guvern.

Sursă: agerpres.ro

Facebook Comments

Ne găsești și pe

Reclamă
Administrație8 ore în urmă

10.000 de lei pentru cetățenii care fac Reșița Curată! Primăria pune la bătaie și anul acesta premii în bani pentru asociațiile de locatari/proprietari

Administrație9 ore în urmă

40 de secunde pentru un VOT ISTORIC în CJ Caraș-Severin: asocierea cu Primăria Reșița pentru construirea unui SPITAL NOU

Social15 ore în urmă

Zimbrii se adaptează perfect în Munții Banatului. Încă 20 de exemplare vor ajunge în Caraș-Severin

Actualitate19 ore în urmă

Primăria Reșița promovează portul popular din Banatul de Munte. La Casa de Căsătorii a fost deschisă o expoziție permanentă de costume tradiționale

Administrație22 de ore în urmă

Romeo Dunca și Marius Isac, față în față cu primarii din județ. Miza: accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităților locale

Actualitateo zi în urmă

Trei zile dedicate artei ceramicii, la Centrul de Tineret Mansarda din Reșița

Sănătateo zi în urmă

SARS-CoV-2 împlinește un an și în Caraș-Severin. Coronavirusul a fost atras mai mult de femei, dar bărbații i-au căzut victime în număr semnificativ mai mare. Cu 50%!

Educație2 zile în urmă

Puțin peste 300 de dascăli din Caraș-Severin au spus DA vaccinării anti-COVID-19 în etapa prioritară, care a început azi!

Actualitate2 zile în urmă

Surprize pregătite de Primăria Reșița în ziua de Dragobete

Administrație2 zile în urmă

Mamografii gratuite. Consiliul Județean Caraș-Severin se implică în lupta împotriva cancerului

Cele mai citite