Zeci de hotărâri adoptate de Consiliul Local (CL) Reșița în ultima perioadă, majoritatea privind dezmembrarea unor terenuri din intravilanul municipiului, au fost atacate de Instituția Prefectului în instanța de contencios administrativ, iar această „avalanșă” de contestații e pusă de primarul Ioan Popa pe seama unor comenzi politice venite din partea PSD.
Problema hotărârilor de Consiliu Local atacate de Instituția Prefectului Caraș-Severin în contencios administrativ a fost adusă în discuție la finalul ședinței CL de ieri, 31 octombrie, de către consilierul local Gabriel Dinu, de la Pro România. Potrivit secretarului municipiului, Lucian Bucur, hotărârile atacate, majoritatea privind dezmembrarea unor terenuri din intravilanul municipiului, au fost adoptate în conformitate cu legea, procedându-se similar încă din 2005, și nu există niciun motiv pentru a fi revocate, iar primarul Ioan Popa susține că este vorba despre o comandă politică din partea PSD. „Am informații certe de la întâlniri politice ale PSD, filiala județeană, informații de la primari PSD, că în ședințele de partid se comunică «dați în Popa cât puteți, să-l frânăm și să-l întârziem!»”, a spus edilul în plenul Consiliului Local.
Și este fix ceea ce face prefectul Ioan Dragomir, după cum susține primarul Ioan Popa: „În ultima perioadă de timp, de când la Prefectura Caraș-Severin este Ioan Dragomir, avem foarte multe hotărâri de Consiliu Local atacate de către prefectură în contencios. Din datele mele, în ultima perioadă sunt vreo 70. Dacă domnul prefect vrea să-și facă un exercițiu de lucru din a ataca aceste hotărâri este problema dânsului. Nu vă ascund faptul că de multe ori aceste lucruri ne întârzie, ne pun probleme. Prefectura este o zonă politizată. Domnul prefect Dragomir încearcă să tragă frâna de mână Primăriei Reșița. Și din anumite perspective reușește să ne frâneze, dar nu e problemă. Avem motor puternic și noi putem să mergem înainte și cu frâna trasă. E adevărat, consumăm mai mult combustibil. Dacă dânsul își face o bucurie din această îndeletnicire de a ne pune bețe în roată, nu e nicio problemă. Primăria Reșița are un motor atât de puternic încât poate merge înainte și cu frâna de mână trasă de prefectul județului Caraș-Severin. Mergem cu frâna de mână trasă chiar dacă roțile de pe spate derapează. Mergem înainte!”.
Sursă foto: captură video FB EdB