UPDATE. Elevi de la nouă unități de învățământ din Caraș-Severin, premianți la Olimpiada Națională Gazeta Matematică

În condițiile în care toate olimpiadele organizate de Ministerul Educației au fost anulate în acest an din cauza pandemiei, Societatea de Științe Matematice în România a organizat și etapa a doua a Olimpiadei Naționale Gazeta Matematică.

 

Rezultatele finale ale etapei au fost făcute publice săptămâna trecută și pot fi găsite pe site-ul Societății de Științe Matematice, ssmr.ro. La concurs au participat circa 15.000 de elevi de la clasa a V-a până la clasa a XII-a. Proba s-a desfășurat online, pe o platforma unică la nivel național, iar elevii au fost supravegheați video pe toată durata celor trei ore pe care le-au avut la dispoziție pentru a rezolva subiectele.

 

Pe listele cu premianți se află elevi de la nouă unități de învățământ din județul Caraș-Severin:

 

Alexandra Gudea, clasa a V-a la ŞCOALA GIMNAZIALĂ VERMEŞ – 17 puncte – locul al III-lea;

Ayana Maria Olariu, clasa a V-a la COLEGIUL NAŢIONAL „C.D. LOGA” CARANSEBEŞ – 16 puncte – locul al III-lea;

Briana Gavrilă, clasa a VI-a la ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ROMUL LADEA” ORAVIȚA – 15 puncte – mențiune;

Andrei Ciorman, clasa a VI-a la ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ROMUL LADEA” ORAVIȚA – 14 puncte – mențiune;

Mălina Pampu, clasa a VI-a la ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ROMUL LADEA” ORAVIȚA – 14 puncte – mențiune;

Vanesa Tereza Dragomir, clasa a VI-a la COLEGIUL NAŢIONAL „TRAIAN DODA” CARANSEBEŞ – 12 puncte – mențiune;

Maria-Andreea Rădulescu, clasa a VI-a la COLEGIUL NAŢIONAL „TRAIAN DODA” CARANSEBEŞ – 12 puncte – mențiune;

Miruna Goian, clasa a VII-a la ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8 REŞIŢA – 18 puncte – locul al III-lea;

Vlad Vegheș, clasa a VII-a la ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 REŞIŢA – 15 puncte – mențiune;

George Reuca, clasa a VII-a la ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8 REŞIŢA – 14 puncte – mențiune;

Maia Georgiana Mihăilescu, clasa a VII-a la ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 REŞIŢA – 12 puncte – mențiune;

Miriam Bărbulescu, clasa a VIII-a la ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 OŢELU ROŞU – 12 puncte – mențiune;

Tudor Boșcu, clasa a IX-a la COLEGIUL NAŢIONAL „TRAIAN LALESCU“ REŞIŢA – 13 puncte – mențiune;

Andreea Țundrea, clasa a X-a la LICEUL TEHNOLOGIC „CLISURA DUNĂRII” MOLDOVA NOUĂ – 12 puncte – mențiune;

Andru Mihai Buga, clasa a XII-a la COLEGIUL NAŢIONAL „TRAIAN LALESCU“ REŞIŢA – 19 puncte – locul al II-lea.

 

Au fost premiați elevii care au obținut cel puțin jumătate din punctajul maxim (24 de puncte). Există și o etapă următoare, a III-a, care se va desfășura doar pentru elevii de la clasele VII-XII. Aceasta va avea loc cu participarea fizică efectivă în centre universitare (București, Baia Mare, Iași, Brașov, Timișoara, Craiova, Constanța), la mijlocul lunii în curs. După aceea, aproximativ 40 de elevi de la clasele IX-XII și 30 de la clasele VII-VIII vor participa la București la două teste de calificare pentru alcătuirea loturilor naționale.

 

UPDATE, ora 11.50

 

Suntem sesizați de către o cititoare din Caransebeș că am omis din lista premianților doi elevi de la „Traian Doda”. Am făcut acum rectificarea direct în articol, cu scuzele de rigoare, dar și cu precizarea că în listele cu cei 4.300 de premianți se află – dacă nu am mai făcut vreo omisiune – doar 14 elevi din Caraș-Severin.

 

UPDATE 2, 7 aprilie, ora 13.10

 

Am completat lista de mai sus cu încă un nume de elev din Caraș-Severin, de astă dată de la Școala Gimnazială 2 Reșița, care se regăsește printre premianți. Numărul elevilor din județul nostru care au performat la Olimpiada Națională Gazeta Matematică, conform datelor prezentate de Societatea de Științe Matematice în România, se ridică astfel la 15.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available