Noua bibliotecă a Episcopiei Caransebeșului, ce a fost amenajată într-un spațiu modern, în cadrul Centrului Eparhial, a fost inaugurată cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie.
Spațiul în care a fost amenajată noua Bibliotecă Eparhială a Episcopiei Caransebeșului a fost modernizat în ultimii cinci ani, iar toate volumele disponibile – peste 25.000 – au fost reinventariate, împărțite în colecții speciale și colecții uzuale și introduse într-un program de specialitate – un sistem integrat de bibliotecă TINREAD, care va permite abonatului să-și găsească titlurile dorite de acasă, să le comande pe platforma online, urmând să le consulte fie prin împrumut, fie în sala de lectură a bibliotecii.
Noua bibliotecă a fost inaugurată cu prilejul Zilei Culturii Naționale, în cadrul unei manifestări intitulată generic „Identitate culturală bănățeană în Episcopia Caransebeșului”. După slujba de binecuvântare și sfințire a Bibliotecii Eparhiale, de către Preasfințitul Lucian, episcopul Caransebeșului, manifestarea a continuat în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” cu expoziția de carte intitulată „Aspecte și valori eminesciene în Banat”, prezentări de carte și momente artistice susținute de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La eveniment au participat reprezentanți ai mai multor instituții de cultură din întreg județul Caraș-Severin, preoți, autorități locale, cercetători, preoți profesori, profesori și tineri teologi. Cu această ocazie, Preasfințitul Lucian a acordat Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” lui Gheorghe Jurma, precum și Ordinul Eparhial „Episcop Acad. Nicolae Popea” tuturor celor care au contribuit la amenajarea și modernizarea Bibliotecii Eparhiale.
Biblioteca Eparhială a Episcopiei Caransebeșului a fost înființată în anul 1889 din inițiativa președintelui Comunității de Avere, Ilie Curescu, în perioada episcopului Ioan Popasu. După desființarea Episcopiei Caransebeșului în 1949, fondul de carte a fost inclus în Biblioteca Seminarului Teologic până la reactivarea Episcopiei în 1994, când s-a reînființat și Biblioteca Eparhială. Tot atunci a intrat în posesia Bibliotecii Eparhiale și fondul de carte al Seminarului Teologic, care a fost constituit din fondul de carte al Bibliotecii Institutului Teologic Ortodox Caransebeș, al Bibliotecii Institutului Pedagogic și cel al Bibliotecii Societății de lectură „Ioan Popasu”. În 2018, la împlinirea a 110 ani de la trecerea în veșnicie a episcopului Nicolae Popea, biblioteca a primit numele de Biblioteca Eparhială „Episcop Academician Nicolae Popea.