Polițiștii cărășeni, față-n față (și) cu elevii din mediul rural

Pe parcursul acestei săptămâni, odată cu reluarea cursurilor după vacanța de iarnă, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost prezenți în mai multe unități școlare din județ. Aproximativ 130 de elevi din clasele primare și gimnaziale din satele Băuțar, Bucova și Cornișoru au participat joi, 11 ianuarie, […]
Mobilizare a poliției pentru găsirea unui bătrân dat dispărut

Un bărbat de 72 de ani, din Oravița, a cărui dispariție fusese sesizată aseară, în jurul orei 20.00, a fost găsit în această dimineață, rătăcind într-o zonă împădurită din apropierea localității Răchitova, de polițiști de la Poliția Orașului Oravița. Bătrânul, care suferă de o afecțiune medicală, plecase de la domiciliu în cursul zilei […]
Și-a luat viața la 19 ani…

Un tânăr a fost găsit spânzurat de creanga unui copac într-o pădure de pe raza comunei cărășene Păltiniș. Un localnic a sesizat poliția, duminică, 29 octombrie, că în apropiere de strada principală din Păltiniș, în zona numită „În Munteni”, s-ar afla cadavrul unui bărbat. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Caransebeș s-au deplasat imediat la […]
Zona Bocșa, „periată” de polițiști și jandarmi. Au fost date peste o sută de amenzi într-o singură zi [VIDEO]

Peste 40 de polițiști din cadrul mai multor structuri ale IPJ Caraș-Severin și jandarmi au efectuat, pe parcursul zilei de ieri, 28 octombrie, controale în orașul Bocșa și în șapte localități limitrofe. Orașul Bocșa și comunele Berzovia, Dognecea, Vermeș, Măureni, Ramna, Doclin și Ocna de Fier au fost împânzite, sâmbătă, de polițiști de […]
Infracțiuni silvice în Caraș-Severin. Amenzi de aproape 35.000.000 de lei și peste 1.800 de metri cubi de material lemnos confiscat

În primele opt luni ale acestui an, polițiștii din Caraș-Severin au efectuat aproape 680 de controale pentru depistarea infracțiunilor silvice, în exploatații forestiere, la transportatori și în depozite de material lemnos. Mai puține dosare penale, dar mai multe amenzi aplicate și o cantitate mai mare de material lemnos confiscată. Acesta este bilanțul primelor […]
Obiectiv pentru polițiștii cărășeni: an școlar în siguranță pentru elevi și profesori [VIDEO]

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost dispuse măsuri pentru siguranța elevilor și profesorilor pe tot parcursul noului an școlar, se arată într-un comunicat transmis astăzi de reprezentanții IPJ. „Ieri, în prima zi de școală, polițiștii cărășeni au fost prezenți în fiecare unitate școlară din județ, dar și în proximitatea acestora, […]
Polițiștii cărășeni şi specialiştii antidrog, în mijlocul copiilor din Tabăra din Inima Satului

Cei aproximativ 50 de copii aflaţi în Tabăra din Inima Satului din Băuţar au participat la un atelier informativ în cadrul căruia poliţiştii şi specialiştii antidrog le-au vorbit despre bullying, reguli de circulaţie, violenţă şi consum de substanţe psihoactive. Poliţiştii de la Biroul Siguranță Școlară, Serviciul Rutier și de la Secția 10 Poliție […]
Haldine de gunoi ilegale, cu complicitatea unei primării?

Cinci percheziții domiciliare au efectuat astăzi, 17 august, polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea de infracțiuni prevăzute de OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Au fost vizate […]
Polițiștii cărășeni au aplicat peste o mie de amenzi în minivacanța de Sfânta Maria

Polițiștii cărășeni au intervenit, în perioada 11 – 15 august, la peste 300 de solicitări venite din partea cetățenilor, au organizat aproape 100 de acțiuni de control și au aplicat peste o mie de sancțiuni contravenționale. Peste 170 de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean Caraș-Severin au fost la datorie în minivacanța de Sfânta […]
Dosar penal la Liceul Tehnologic „Decebal” din Caransebeș. Polițiștii vor să afle cum s-au „scurs” subiectele la prima probă a Bacalaureatului 2023

Poliția Municipiului Caransebeș s-a sesizat din oficiu și a deschis o anchetă după ce subiectele la prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat – Limba și literatura română – au apărut în mediul online chiar în timpul desfășurării examenului. Polițiștii din Caraș-Severin încearcă să stabilească cine se face vinovat de scurgerea subiectelor […]