(Și) magistrații de la Tribunalul Caraș-Severin protestează. Vor fi judecate doar cauzele urgente!

  Judecătorii și procurorii de la Tribunalul Caraș-Severin se alătură protestelor inițiate la nivel național împotriva proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților.   Activitatea Tribunalului Caraș-Severin a fost suspendată începând de astăzi, 27 august, în semn de protest față de proiectul de lege al Guvernului Bolojan de reducere a pensiilor de […]

Dosare multe, judecători puțini, la instanțele din Caraș-Severin

  În timp ce instanțele funcționează cu un deficit important de judecători față de numărul prevăzut în schemele de personal, numărul dosarelor noi care au intrat anul trecut pe rolul Tribunalului Caraș-Severin și al celor patru judecătorii arondate a crescut cu 11,3% față de anul 2023.   42.375 dosare au fost înregistrate, anul trecut, pe […]

Mica Sicilie și marea arestare. Război între două grupuri infracționale?

  Dacă ceea ce susțin organele de cercetare penală, respectiv președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, se va adeveri, ar însemna că în județ se duce o luptă între două grupuri infracționale. Unul format din politicieni, funcționari publici și oameni de afaceri – urmărit de procurori. Și un altul compus tot din politicieni și oameni […]

Un nou protest: judecătorii Curții de Apel Timișoara vor suspenda 30 de minute fiecare ședință de judecată

Judecătorii Curții de Apel Timișoara au decis să schimbe forma de protest prin care vor să semnaleze ilegalitatea tăierii pensiilor speciale pentru magistrați. „Proiectul legislativ de abrogare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor, adoptat de Camera Deputaţilor la data de 28 ianuarie 2020, fără consultarea Puterii Judecătoreşti încalcă grav independenţa judecătorilor şi afectează ordinea constituţională […]

Blocaj la Tribunalul Caraș-Severin! Grefierii au întrerupt activitatea

Grefierii protestează, astfel, față de intenția guvernanților de a le elimina pensiile de serviciu. În plus, ei solicită îmbunătățirea condițiilor de muncă și salarii majorate. Grefierii și întreg personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Caraș-Severin (arhivari, registratori, statisticieni, specialiști IT) au decis să întrerupă total de azi activitatea la serviciile de grefă, arhivă și registratură. Drept […]