Blocaj la Tribunalul Caraș-Severin! Grefierii au întrerupt activitatea

Grefierii protestează, astfel, față de intenția guvernanților de a le elimina pensiile de serviciu. În plus, ei solicită îmbunătățirea condițiilor de muncă și salarii majorate.

Grefierii și întreg personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Caraș-Severin (arhivari, registratori, statisticieni, specialiști IT) au decis să întrerupă total de azi activitatea la serviciile de grefă, arhivă și registratură. Drept urmare, transmiterea documentelor către instanță mai poate fi realizată doar prin poștă, fax sau poștă electronică, iar grefierii vor mai intra în sala de ședință doar la cauzele urgente.

Și magistrații Tribunalului Caraș-Severin și-au suspendat activitatea pe termen nedeterminat. Începând de ieri, judecătorii soluționează doar cazurile  urgente, din penal și civil.

În funcție de discuțiile de astăzi cu premierul Ludovic Orban și în funcție de votul în Camera Deputaților privind pensiile de serviciu, grefierii și magistrații vor apela și la alte forme de protest, amenințând că se va putea ajunge până la declanșarea unei greve generale și închiderea totală a instanțelor și a parchetelor.

„Adunarea generală a judecătorilor a luat aceste măsuri constatând că, în prezent, datorită deciziilor recente ale puterii executive, în ceea ce priveşte finanţarea sistemului judiciar, este afectată independenţa puterii judecătoreşti”, se arată într-un comunicat transmis de Tribunalul Caraș-Severin. La rândul lor, reprezentanții sindicali ai grefierilor susțin că decizia eliminării pensiilor de serviciu este una populistă și că „o atare măsură legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea autorității judecătorești nu poate fi organizată și desfășurată”.

Conform datelor Casei Naţionale de Pensii, la finalul anului 2019 beneficiau de pensii de serviciu, la nivel național, 3.878 de magistrați și 1.800 de grefieri și alte categorii de personal de specialitate al instanţelor. La procurori și judecători, pensia medie este de 18.716 lei, iar la personalul auxiliar, 4.439 de lei.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available