Peste 2.000.000 de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență în Caraș-Severin

Înființarea unui centru inteligent transfrontalier pentru situații de urgență și efectuarea de exerciții tactice comune cu parteneri din Serbia sunt doar două dintre activitățile ce vor fi implementate în cadrul unui proiect ce vizează situațiile de urgență derulat de Consiliul Județean Caraș-Severin, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic, Orașul Vârșeț și […]
Pompieri din șapte județe s-au întrecut la Caransebeș, la faza zonală a Concursului Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

Faza zonală a Concursului Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență desfășurată în municipiul Caransebeș a aliniat la start echipaje din județele Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt și Vâlcea. Competiția a fost câștigată de pompierii din Gorj. Stadionul Municipal Caransebeș a găzduit, în zilele de 24 și 25 iulie, faza zonală a Concursurilor […]
Post medical avansat pentru intervenţii în situaţii de urgenţă

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Semenic a primit în dotare un post medical avansat. Acesta este o structură mobilă ce permite triajul victimelor în cazul accidentelor cu victime multiple, dar și primele măsuri salvatoare de viață. Postul Medical Avansat – Tip 1 (PMA I) a fost achiziţionat prin Proiectul VIZIUNE 2020 derulat […]
16 situaţii de urgenţă gestionate de pompierii cărășeni în ultimele 24 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au gestionat 16 situaţii de urgenţă în zona de competenţă în ultimele 24 de ore. Pompierii cărășeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la cabluri electrice dezafectate, asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor în cazul unui accident rutier, căutarea unei […]
Pompierii cărășeni au făcut față cu brio unui număr de 46 de intervenții weekendul trecut

Weekendul trecut, pompierii militari cărășeni au gestionat un număr de 46 situaţii de urgenţă pe raza judeţului Caraş-Severin. Pompierii militari, în colaborare cu cei voluntari, au intervenit pentru stingerea unui număr de şapte incendii de vegetaţie uscată în localităţile Vărădia, Lupac, Topleţ, Nermed, Sicheviţa, Obreja şi Iam, fiind afectate 27 ha de teren. […]
Reșițenii vor fi instruiți cum să intervină în cazul unor situații de urgență. Centrul mobil al IGSU se va afla timp de șase zile în Parcul Tricolorului

Centrul mobil de instruire a populaţiei – dotat cu echipamente inteligente ce simulează situaţii de urgenţă complexe, precum incendii, cutremur sau fenomene meteo extreme – va ajunge la Reșița marți, 28 iunie. Centrul mobil de instruire a populaţiei pentru răspuns la situaţii de urgenţă, aflat în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență […]
Misiuni complexe ale pompierilor cărășeni! 30 de intervenții în Caraș-Severin ale salvatorilor ISU Semenic

Weekendul trecut, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” au participat la un număr de 30 intervenţii şi misiuni în zona de competență. Pompierii militari cărășeni au intervenit la sfârșitul săptămînii trecute pentru stingerea a opt incendii. Cinci dintre acestea s-au înregistrat la vegetaţie uscată, iar celelalte s-au produs la […]
La Oravița are loc un exerciţiu de cooperare judeţean pe linia managementului unor situaţii de urgenţă

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Oraşului Oraviţa aduce la cunoştinţă cetăţenilor din localitatea Oraviţa, conform adresei înaintate de către Instituţia Prefectului – judeţul Caraş-Severin, faptul că: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin urmează să organizeze în data de 09.06.2022, ora 11:00, în localitatea Oraviţa, un exerciţiu […]
1,5 milioane de euro pentru situațiile de urgență din Banat

Proiectul „Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat”, implementat de Consiliul Județean Caraș-Severin, a bifat astăzi încă o etapă. S-a încheiat și cel de-al cincilea atelier de lucru planificat în cadrul proiectului „Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat”, care are drept scop prevenirea și intervenția optimă în zona […]
1,5 milioane de euro pentru intervenții în caz de dezastre naturale. Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat

Consiliul Județean Caraș-Severin derulează, în această perioadă, un proiect ce are drept scop prevenirea și intervenția optimă în zona transfrontalieră româno-sârbă, județele Caraș-Severin, Timiș și Districtul Banatul de Sud din Serbia, în caz de dezastre: inundații, viscole, cutremure. Proiectul „Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat” este implementat de către Consiliul […]