Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a a început astăzi, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 24 iunie, se va desfășura proba la Matematică, iar vineri, 25 iunie, proba la Limba și literatura maternă.
Aproape 1.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a de la unitățile de învățământ din Caraș-Severin au susținut, astăzi, prima probă a examenului de Evaluare Națională – Limba și literatura română. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), examenul s-a desfășurat fără incidente. „În județul Caraș-Severin, 1.463 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Națională. Dintre aceștia, s-au prezentat la cea dintâi probă de examen, 1.399 de candidați. Nu au existat eliminați”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin, Ioan Chiosa.
Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14.00, în centrele de examen. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16.00-19.00) și 30 iunie (în intervalul orar 8.00-12.00). „Contestațiile pot fi transmise și prin mijloace electronice, însoțite de o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora”, explică reprezentanții ISJ. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie, anonimizat, cu coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro.
Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale, este disponibilă o linie TELVERDE: 0800801100. Numărul de telefon poate fi apelat în perioada 22-26 iunie, între orele 8.00-16.00.
În perioada 5-12 iulie va fi organizată o etapă specială a Evaluării Naționale, pentru absolvenții care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii COVID-19, au fost în izolare sau în carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot participa la examen săptămâna aceasta. Înscrierile pentru etapa specială vor avea loc în perioada 28 iunie-2 iulie.