Festivalul Internațional de Teatru „New Wave”, la Reșița

 

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Teatru „New Wave” va avea loc în perioada 15 – 23 iunie, la Reșița și Caransebeș. Ediția din acest an se anunță a fi una spectaculoasă, aducând în lumina reflectoarelor trupe de teatru și artiști din Taiwan, Franța, Ungaria, Republica Moldova și România. Pe agenda festivalului vor mai fi conferințe, ateliere, lansări de carte.

 

Teatrul de Vest din Reșița a pregătit o ediție spectaculoasă, exotică și inedită a Festivalul Internațional de Teatru „New Wave”, ce promite să ofere iubitorilor de teatru o experiență culturală de neuitat, cu un program diversificat ce cuprinde spectacole în sală și în aer liber susținute de artiști din Taiwan, Franța, Ungaria, Republica Moldova și România.

 

Festivalul se va deschide sâmbătă, 15 iunie, ora 19.00, la Teatrul de Vest, cu spectacolul „Fantasio”, al trupei Lucernaire diffusion din Franța, în regia lui Emmanuel Besnault. În aceeași seară, de la ora 20.00, trupa Ming Hwa Yuan Arts & Cultural Group va aduce în Centrul Civic al Reșiței magia teatrului tradițional taiwanez, combinând elemente de operă și arte marțiale. Pe parcursul celor nouă zile de festival vor fi, în total, 19 spectacole remarcabile, regizate de unii dintre cei mai cunoscuți creatori ai scenei teatrale contemporane. Pe lângă spectacolele de teatru, Festivalul „New Wave” va include și concerte cu intrare liberă, oferind publicului oportunitatea de a se bucura de muzică live, susținute de compozitorul – pianist Cári Tibor și violoncelistul Filarmonicii din Cluj Napoca, Szabó J Attila și de AG Weinberger, și va găzdui lansări de volume de proză și literatură dramatică. Toate aceste evenimente vor avea loc la sediul Radio România Reșița.

 

PROGRAM Festivalul Internațional de Teatru „New Wave” – ediția a IV-a, 15 – 23 iunie

 

Sâmbătă, 15 iunie:

 

ora 19.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Fantasio, de Alfred de Musset

Regia și scenografia: Emmanuel Besnault

Lucernaire Diffusion – Franța

Recomandare vârstă: +12

 

ora 21.00, Centrul Civic Reșița:

 

Frumusețea Eroului (Hero Beauty), de Chen Shen-Kuo

Regizor: Chen Chao-Hsien

Ming Hwa Yuan Arts & Cultural Group – Taiwan

 

Duminică, 16 iunie:

 

ora 16.00, Platoul din fața Teatrului de Vest Reșița:

 

Hellequin

Autor și regizor: Michele Modesto Casarin

Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda

 

ora 18.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Singurătatea pietrelor, de Flavius Lucăcel

Regia: Gelu Badea

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu

 

ora 18.00, Casa de Cultură „George Suru” Caransebeș:

 

Hero Beauty

Producător: Chen Shen-Fu

Regizor: Chen Chao-Hsien

Ming Hwa Yuan Arts & Cultural Group – Taiwan

 

ora 21.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt, de Matei Vișniec

Regia: Ernő Tapasztó

Teatrul Românesc Carousel Gyula – Ungaria

 

Luni, 17 iunie:

 

ora 13.00, Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița:

 

Hero Beauty

Producător: Chen Shen-Fu

Regizor: Chen Chao-Hsien

Ming Hwa Yuan Arts & Cultural Group – Taiwan

 

ora 18.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Don Juan moare ca toți ceilalți, de Teodor Mazilu

Regia: Luana Hagiu

Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda

 

ora 21.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Novecento, de Alessandro Baricco

Regia: Daniel Simion

Teatrul Apropo București

 

Marți, 18 iunie:

 

ora 13.00, Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița:

 

Iona, de Marin Sorescu

Regia: Mateea Marin

Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

 

ora 18.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Zeițe de categoria B, de Alexandra Felseghi

Concept și regie: Andrei Măjeri

Teatrelli (coproducție Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani)

 

ora 21.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Artă, de Yasmina Reza

Regia: Slava Sambriș

Teatrul „Alexie Mateevici” Chișinău – Republica Moldova

 

Miercuri, 19 iunie:

 

ora 17.00, Radio România Reșița:

 

Lansare volume Eugene Ionesco

 

ora 19.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Până când moartea ne va despărți (Liselotte și luna mai), de Pozsgai Zsolt

Regia: Daniel Vulcu

Teatrul Regina Maria Oradea

 

ora 21.00, Platoul din fața Teatrului de Vest Reșița:

 

PREMIERĂ: Sluga la doi stăpâni , de Carlo Goldoni

Regia: Ernő Tapasztó

Teatrul de Vest Reșița

 

Joi, 20 iunie:

 

ora 17.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Fiul, de Florian Zeller

Regia: Mădălin Hâncu

Teatrul German de Stat Timișoara

 

ora 20.00, Casa de Cultură „George Suru” Caransebeș:

 

E adevărat, e adevărat, e adevărat!, de Breach Theatre

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Teatrul Act București

 

ora 21.00, Radio România Reșița:

 

Concert CT Project-Sculpting Sounds, povești sculptate prin sunete și povestite de compozitorul – pianist Cári Tibor și violoncelistul Szabó J. Attila

 

Vineri, 21 iunie:

 

ora 18.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Avarul, de Moliere

Regia: Mc Ranin

Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroșani

 

ora 21.00, Radio România Reșița:

 

Concert Ag. Weinberger

 

Sâmbătă, 22 iunie:

 

ora 15.00, Radio România Reșița:

 

Mimi Brănescu în dialog cu Doru Mareș despre volumul „Șase piese un autor” – Lansare de carte și sesiune de autografe

 

ora 17.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Acasă la tata

Autor și regizor: Mimi Brănescu

Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești

 

ora 21.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Absolventul,  adaptare de Terry Johnson

Regia: Vlad Massaci

Teatrul „Alexandru Davila” Pitești

 

Duminică, 23 iunie:

 

ora 18.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

Decernarea premiilor

 

Ora 19.00, Teatrul de Vest Reșița:

 

…Escu, de Tudor Mușatescu

Regia: Alexandru Grecu și Cristian Șofron

Teatrul Stela Popescu București în parteneriat cu Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale” Chișinău – Republica Moldova.

 

Prețul unui bilet este în medie de 40 lei, iar al unui abonament la cele 12 spectacole care vor avea loc pe scena Teatrului de Vest din Reșița: 400 de lei.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available