Muzeul Banatului Montan din Reșița găzduiește astăzi, 18 ianuarie, la ora 16.00, lansarea filmului „Orașul regal: Ion Marin Almăjan”, eveniment organizat în colaborare cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România.
„Orașul regal: Ion Marin Almăjan” este cel de-al treilea documentar din trilogia dedicată personalităților cărășene realizată de către regizorul Ioan Cărmăzan în anul 2023, după „Scuturatul pomilor din Rai”, dedicat sculptorului Bata Marianov, și „Lumina care zidește – Silviu Oravitzan”.
Lansarea documentarului va avea loc în prezența lui Ion Marin Almăjan, cărășean născut la Dalboșeț, absolvent al Facultății de Filologie a Universității din Timișoara – Secția Româno-Germană și membru al Uniunii Scriitorilor din 1972. Prozator, autor a numeroase editoriale, povestiri, romane și pamflete politice, dar și poet, aflat în permanentă căutare și explicare a sinelui, Ion Marin Almăjan a dedicat o bună parte din viața sa conservării și promovării patrimoniului cultural bănățean, mai ales ca director al Direcției Județene pentru Cultură Timiș.
În cadrul evenimentului de astăzi de la ora 16.00, ce va avea loc în sala de conferințe a Muzeului Banatului Montan din Reșița, va fi prezentat și volumul de poezie „Țăranii din icoane”, recent editat la David Press Print din Timișoara.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)