Reșițenii preocupați de impactul schimbărilor climatice și de modul în care comunitatea locală își poate dezvolta reziliența în fața acestora sunt așteptați săptămâna viitoare la o dezbatere pe aceste teme ce va avea loc la sediul Primăriei.
Echipa Asociației REPER21 – coordonatorul național al Pactului climatic european –, formată din Bogdan Gioară și Ana-Maria Pălăduș, experți cu peste 20 de ani de experiență în domeniul dezvoltării durabile, se va afla, marți, 23 ianuarie, la Reșița, pentru a modera evenimentul „Reșița rezilientă. Adaptarea comunității la schimbările climatice”. Dezbaterea, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, va începe la ora 17.00.
„Vom discuta elemente legate de știința schimbărilor climatice, dar și cadrul european de luptă împotriva schimbărilor climatice. De asemenea, vom aborda împreună o serie de întrebări: Care sunt atuurile comunității reșițene pentru a se adapta la criza climatică, pe care o avem cu toții în fața noastră? Este Reșița un oraș rezilient, capabil să absoarbă acele impacturi care nu mai pot fi evitate? Apoi, orice criză aduce cu ea nu doar pericole, ci și sâmburii unor oportunități. Deci, care sunt acele oportunități pe care cetățenii și autoritățile locale din Reșița le pot valorifica? Va putea fi îmbunătățită viața comunității reșițene în următorii ani, în ciuda crizei climatice?”, au transmis reprezentanții REPER21, asociație ce coordonează la nivel național Pactul climatic european – pilonul de educație și conștientizare privind schimbările climatice al Comisiei Europene.
Dezbaterea de la Reșița va fi organizată în contextul în care, în ultimele decenii, în fiecare an sunt depășite recordurile de temperaturi, înregistrându-se valuri de căldură, incendii de pădure, secete agricole, furtuni și inundații de o amploare fără precedent. „Aceste manifestări ale schimbărilor climatice nu sunt scenarii de viitor, deoarece ele se întâmplă deja! Criza climatică a început să afecteze societățile umane, devastând numeroase comunități locale, peste tot în lume! De aceea, astăzi, pe lângă măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, se impun măsuri urgente de adaptare la impacturile potențiale ale crizei climatice”, au precizat organizatorii evenimentului.
Participarea la dezbatere este gratuită.