Final de vacanță. În majoritatea școlilor din Caraș-Severin cursurile vor fi reluate față în față

 

După o lună de vacanță, elevii revin, mâine, la școală, cu excepția celor din clasele terminale, pentru care cursurile vor fi reluate pe 10 mai, însă nu toți vor participa fizic la ore. Autoritățile au stabilit două scenarii în baza cărora se vor desfășura orele, în funcție de rata de infectare înregistrată în fiecare localitate. În Caraș-Severin, în 58% dintre unitățile de învățământ, cursurile vor fi reluate integral față.

 

Printr-un ordin comun semnat pe 29 aprilie de miniștrii Educației și Sănătății, scenariile după care vor fi reluate cursurile au fost modificate, astfel că este luată în calcul doar limita ratei de infectare de 1 la mie. „Practic, scenariile galben și roșu au fost comasate în scenariul doi. Astfel, în scenariul 1 – rata de infectare mai mică sau egală cu 1 la mie, toți preșcolarii și elevii vor putea merge la ore cu prezență fizică. În scenariul 2 –  rata de infectare peste 1 la mie, vor putea merge la ore față în față doar preșcolarii, elevii din învățământul primar, cei din clasele terminale și elevii din școlile speciale. În acest scenariu, nu vor putea merge cu prezență fizică la școală, din păcate, elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a și elevii claselor a IX-a, a X-a și a XI-a”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Ioan Chiosa.

 

În Caraș-Severin, cursurile vor fi reluate integral față în față în 238 din cele 409 de unități de învățământ din județ. Este vorba despre cele aflate în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID-19 este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori: municipiul Caransebeș, orașele Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Băile Herculane și Anina și comunele Sichevița, Socol, Naidăș, Ciuchici, Zorlențu Mare, Berliște, Băuțar, Domașnea, Zăvoi, Pojejena, Sasca Montană, Forotic, Târnova, Turnu Ruieni, Mehadia, Topleț, Constantin Daicoviciu, Cornereva, Slatina Timiș, Obreja, Armeniș, Bănia, Berzasca, Bolvașnița, Bozovici, Brebu Nou, Buchin, Ciudanovița, Copăcele, Cornea, Coronini, Eftimie Murgu, Iablanița, Lăușnicel, Lăpușnicu Mare, Luncavița, Marga, Mehadica, Rusca Montană, Șopotu Nou și Teregova.

 

În alte 171 de unități de învățământ, cursurile se vor derula în baza scenariului 2, în acele localități în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID este mai mare de 1/1000: municipiul Reșița, orașele Oravița și Bocșa și comunele Berzovia, Carașova, Grădinari, Goruia, Sacu, Măureni, Cărbunari, Gârnic, Văliug, Vermeș, Doclin, Glimboca, Brebu, Ciclova Română, Fârliug, Dognecea, Vărădia, Ticvaniu Mare, Ramna, Vrani, Prigor, Ezeriș, Răcășdia, Bucoșnița, Ocna de Fier, Păltiniș și Lupac.

 

Potrivit noului Ordin comun din 29 aprilie, este permisă organizarea orelor remediale, cu prezența fizică, în toate unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență înregistrată la nivelul localităților, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanțare corectă, aerisirea frecventă a spațiilor, respectarea normelor de igienă și purtarea obligatorie a măștii de protecție.

 

Sursă hartă: edupedu.ro (econ.ubbcluj.ro/coronavrus)

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

ADVERTISEMENT

Cele mai citite