Forța Dreptei a avut încă o dată dreptate. „Eliminarea pensiilor speciale a devenit mascarada complicităților dintre CCR și coaliția PSD-PNL”

Articol de
Eugen Cotarcea

 

Curtea Constituţională a României a decis astăzi să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale. S-a întâmplat exact cum avertiza Forța Dreptei: coaliția PSD-PNL a introdus în mod deliberat elemente de neconstituționalitate menite să servească drept pretext în decizia Curții Constituționale.

 

Preşedintele Curții Constituționale, Marian Enache, a anunțat că legea este constituţională în ansamblul său, dar există şi aspecte de neconstituţionalitate. „Curtea, într-un cvorum de opt judecători, fiind absent motivat un judecător, a decis că Legea pensiilor de serviciu este constituţională în ansamblul său, dar Curtea a constatat neconstituţionalitatea unor critici intrinseci privind unele dispoziţii ale legii. (…) Ca efect al deciziei, legea se va întoarce în Parlament, pentru a fi pusă de acord cu decizia Curţii, conform articolului 147 alineatul 2 din Constituţie”, a declarat Enache.

 

După anunțul făcut de CCR, partidul Forța Dreptei a reacționat printr-un comunicat de presă în care arată că „eliminarea pensiilor speciale a devenit mascarada complicităților dintre CCR și coaliția PSD-PNL, cu scopul de a promova o pseudo-reformă pentru păcălirea celor mai naivi”.

 

Decizia de astăzi a Curții Constituționale referitoare la pensiile speciale este pe cât de previzibilă, pe atât de necinstită și lipsită de orice autoritate instituțională, semnalează Forța Dreptei: „Primul lucru la care erau obligați judecătorii CCR, îndeplinind o funcție de autoritate publică, era fie să se recuze, fie să-și prezinte fiecare în parte argumentele pentru care, aflându-se într-un flagrant conflict de interese, au hotărât să ia o decizie favorabilă pecuniar propriei lor condiții. Legea referitoare la pensiile speciale, declarată neconstituțională, nu prevedea trecerea pe deplin la regimul contributivității. În ciuda acestui fapt, totuși, a fost admisă sesizarea CCR și întoarsă în Parlamentul României, întrucât coaliția PSD-PNL a introdus în mod deliberat elemente de neconstituționalitate menite să servească drept pretext în decizia Curții Constituționale”.

 

Întreaga chestiune referitoare la pensiile speciale, potrivit celor de la Forța Dreptei, „a fost, în realitate, o mascaradă a coaliției guvernamentale în conivență cu CCR, astfel încât să servească drept argument pentru menținerea pensiilor speciale ca privilegii ale unor categorii de angajați bugetari. De fapt, Curtea Constituțională a îndeplinit astăzi rolul de «gardian al pensiilor speciale» și nicidecum pe cel de gardian al legii fundamentale, așa cum Constituția României îi trasează atribuțiile fundamentale. Sperăm să nu se ajungă în situația în care să fie necesară revizuirea Constituției în privința cadrului de funcționare al CCR și a interzicerii pensiilor speciale pentru a putea elimina în cele din urmă aceste beneficii lipsite de temei”.

 

Totodată, subliniază Forța Dreptei, este strigător la cer faptul că magistrații, adică cei care au rolul de a împărți dreptatea și de a aplica principiul egalității în fața legii, sunt tocmai cei care pledează pentru ca în situația lor să nu li se aplice același principiu și să se afle deasupra regulilor legale generale.

 

Parlamentarii din Forța Dreptei, se mai arată în comunicat, vor susține „trecerea tuturor pensiilor pe principiul contributivității, fără excepție”, depunând noi amendamente necesare cu prilejul revenirii în Parlament a proiectului referitor la pensiile speciale.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite