Contabila Colegiului Tehnic din Reșița a fost plasată sub control judiciar de procurorii DNA, fiind acuzată că ar fi transferat din conturile unității de învățământ în cele personale sume importante de bani destinate derulării unor proiecte Erasmus+.
Potrivit Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara care anchetează cazul și care au efectuat în cursul zilei de ieri, 21 mai, două percheziții domiciliare, contabila Colegiului Tehnic Reșița, Cristiana Vasile, ar fi efectuat, în perioada 07 martie 2023 – 16 aprilie 2025, 85 de operațiuni bancare neautorizate și ilegale, în calitate de responsabil financiar în cadrul a trei contracte de finanțare europeană prin programul ERASMUS+ derulate de unitatea de învățământ. Este vorba despre un contract încheiat în anul 2022 cu un partener din Croația și de alte două încheiate anul trecut cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, ce aveau ca obiectiv sprijinirea dezvoltării educaționale, personale și profesionale a persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniile educație, formare, tineret și sport.
Valoarea totală a sumelor virate în conturile Colegiului Tehnic Reșița pentru derularea celor trei contracte este de aproximativ 164.000 de euro, iar contabila, potrivit ordonanței întocmite de procurorii DNA, ar fi transferat din aceste conturi destinate realizării proiectelor, în conturile sale personale, suma totală de 456.002 lei (aproximativ 91.200 de euro), schimbând astfel destinația acestor fonduri în mod nelegal. „În timpul derulării celor trei programe europene, la diferite intervale de timp, inculpata Vasile Cristiana și-ar fi însușit în mod nelegal din conturile bancare ale Colegiului Tehnic Reșița sume de bani cuprinse între 1.100 lei și 9.100 lei, pe care le-ar fi transferat în conturile personale”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DNA.
Procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de contabila Colegiului Tehnic, aceasta fiind cercetată pentru infracțiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată. „Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar; să nu desfășoare activitatea de contabil în cadrul Colegiului Tehnic Reșița, județul Caraș-Severin, în exercitarea căreia a comis infracțiunea. Inculpatei i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se precizează în comunicatul DNA.