Securitatea frontierei României cu Serbia va fi consolidată printr-un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Interreg IPA România-Serbia 2021 – 2027.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Ioan Veştea, și inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Tiberiu Gim Giurea, au semnat, ieri, 2 octombrie, la București, contractul de finanţare pentru proiectul de importanță strategică „SAFE – Un climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. La eveniment au participat și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și prefectul Ioan Dragomir.
În valoare de 13.800.000 de euro, proiectul, finanțat prin Programul Interreg IPA România-Serbia 2021 – 2027, va consolida capacitatea instituțională a autorităților implicate în gestionarea frontierelor și va îmbunătăți siguranța și securitatea în zona de frontieră în județele Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș. Lungimea frontierei româno-sârbe este de 548 kilometri, reprezentând 2% din întreaga frontieră terestră externă a Uniunii Europene. De-a lungul acestei frontiere, există opt puncte de trecere rutiere, trei puncte de trecere portuare, două puncte de trecere pe cale ferată și un punct de trecere fluvială (cu bacul), care anual asigură trecerea a peste 2.500.000 de persoane și 1.200.000 de mijloace de transport marfă.
„Prin finanțarea acestui proiect, vom contribui semnificativ la dezvoltarea unui cadru de cooperare între cele două state, în vederea reducerii criminalității transfrontaliere și a migrației ilegale, consolidând, totodată, securitatea și protejarea lanțurilor de aprovizionare”, a precizat ministrul Dezvoltării. Acesta a anunțat că, în perioada următoare, se vor contracta încă două proiecte de importanță strategică și două de infrastructură mare, cu un buget total de 24.000.000 de euro, care au o importanță deosebită datorită activităților ce urmează a fi implementate în zona de graniță, pentru gestionarea situațiilor de urgență, respectiv pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate în aria Programului Interreg IPA România-Serbia 2021 – 2027.