Guvernul, care se reuneşte astăzi în şedinţă, are pe ordinea de zi un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează Legea privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, în sensul creşterii gradului de protecţie a acestor cetăţeni.
Printre modificările propuse în proiectul de OUG se află şi prevederea că partea română va negocia, pentru lucrătorii sezonieri, acordurile, înţelegerile, tratatele sau convenţiile, inclusiv în privinţa condiţiilor de cazare oferite de angajatori, care trebuie să respecte normele naţionale din statul de primire, acordarea unei indemnizaţii pentru asigurarea hranei zilnice, decontarea cheltuielilor de transport dus-întors către domiciliul din România, pe perioada în care lucrătorii sezonieri îşi desfăşoară efectiv activitatea. De asemenea, în cazul în care deplasarea lucrătorilor către acelaşi loc de muncă din statul de destinaţie se efectuează în grupuri mai mari de 10 persoane, agentul de plasare a forţei de muncă şi furnizorul de servicii de plasare a forţei de muncă vor avea obligaţia organizării transportului prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internaţional de persoane.
Ofertele ferme de locuri de muncă din străinătate pentru lucrătorii sezonieri, cu toate specificaţiile acestora, atât în limba statului de destinaţie sau într-o altă limbă de circulaţie internaţională, cât şi în limba română, trebuie să cuprindă, pe lângă alte elemente, şi asigurarea de sănătate pe perioada contractuală sau angajamentul că angajatorul lucrătorului sezonier încheie pentru acesta asigurarea de sănătate pe perioada contractuală, mai prevede proiectul de ordonanţă.
Agenţiile de plasare a forţei de muncă şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a se asigura că, anterior deplasării acestora, lucrătorii plasaţi la muncă în străinătate deţin toate documentele necesare accesului în statul de destinaţie şi au toate informaţiile referitoare la condiţiile speciale de intrare în statul de destinaţie, respectiv, la regulile speciale care trebuie respectate, conform legislaţiei statului de destinaţie, în condiţiile existenţei unui risc epidemiologic.
Sursă foto: gov.ro