Medici de familie dispuși să participe activ la campania de vaccinare anti-COVID? O treime în țară, nici 2% în Caraș-Severin!

 

Imunizarea anti-COVID-19 în cabinetele de medicină de familie va începe marţi, 4 mai, a anunţat coorodonatorul campaniei de vaccinare la nivel naţional, medicul militar Valeriu Gheorghiță. Numărul medicilor de familie care au acceptat să se implice în acastă campanie este, însă, foarte redus.

 

Apelul lansat de autorităţi medicilor de familie de a se alătura campaniei de vaccinare nu are, cel puţin deocamdată, efectul scontat. La nivel naţional, doar aproximativ o treime dintre medicii de familie care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate au fost de acord să vaccineze în propriile cabinete. Iar în Caraş-Severin, nici măcar atâţi. Iniţial, îşi exprimaseră disponibilitatea de a participa la acest proces nouă medici din Reșița, Caransebeș, Bocșa, Teregova, Măureni și Berzovia, însă, între timp, cei mai mulţi dintre aceştia au renunţat. Astfel, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, doar doi medici de familie, din Reşiţa şi Bocşa, dintr-un total de 139, sunt, în momentul de faţă, înscrişi în campania de vaccinare.

 

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, speră ca, în perioada următoare, numărul medicilor de familie care se vor alătura acestui proces să crească. „Vorbim, în prezent, de circa 3.080 de medici de familie, însemnând aproximativ o treime din numărul total al celor care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Vreau să vă spun că există un număr mult mai mare de medici de familie care sunt deja implicați în centrele de vaccinare. Foarte probabil, numărul celor care vor vaccina, vor dori să se implice, va fi mai mare în perioada următoare”, a declarat Gheorghiţă.

 

Potrivit acestuia, distribuirea dozelor de vaccin destinate medicilor de familie va începe astăzi, 28 aprilie. „Circa 57.500 de doze vor merge către centrele regionale de depozitare și, ulterior, prin intermediul direcțiilor de sănătate publică vor fi repartizate la medicii de familie. Vorbim, în prima etapă, de circa 25 de doze alocate pentru fiecare medic de familie”, a explicat Gheorghiţă.

 

Reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, contactați de hotnews.ro, au explicat că numărul mic de medici înscriși în campania de vaccinare este cauzat de reticența acestora la măsurile luate de autorități și implementarea lor, precum și de faptul că multora le este imposibil să vaccineze în propriul cabinet deoarece nu au condițiile necesare. De asemenea, aceștia spun că tipul de vaccin distribuit în cabinetele medicilor de familie trebuie să fie cel în care și pacienții au încredere, altfel dozele riscă să rămână neutilizate, cum se întâmplă și în unele centre de vaccinare în prezent.

 

În cabinetele medicilor de familie, vaccinarea se va face fără programare, iar serul utilizat va fi cel de la compania Johnson&Johnson.

 

Sursă foto: europafm.ro

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite