Sport
Handbaliștii de la CSM Reşiţa, start cu stângul în noul campionat

Etapa inaugurală a noului sezon a programat astăzi, în Sala „Kati Szabo” din Sfântu Gheorghe, meciul dintre CSM Reşiţa şi CSM Focşani 2007. Din păcate, rosso-nerii reşiţeni au debutat cu stângul, handbaliştii din Focşani reuşind să se impună la o diferenţă de şapte goluri.
Fără Heimbach, Bărbuş şi portarul Simulescu, absenţi din cauza problemelor medicale, şi lipsită de aportul jucătorilor străini, care nu şi-au primit vizele, CSM Reşiţa a fost o pradă uşoară pentru focşăneni. Rosso-nerii au reuşit să păstreze un relativ echilibru în prima repriză, încheiată cu scorul de 10-7 în favoarea moldovenilor. În partea a doua a jocului, oboseala a început să-şi spună cuvântul, iar CSM Focşani a reuşit să se desprindă şi să-şi adjudece fără emoţii punctele puse în joc. CSM Reşiţa – CSM Focţani, scor final 15-22.
„Sincer să vă spun, noi ştiam dinainte de meci că vom avea viaţă grea, pentru că ne lipsesc şapte jucători de bază. Oricum, prima repriză a fost bună, dar în repriza a doua am făcut prea multe greşeli tehnice. Acolo s-a făcut diferenţa, echipa din Focşani a ştiut să profite. Adversarii noştri au fost astăzi mai buni, şi îi felicit. Din păcate, vom juca toate cele trei meciuri fără cei şapte jucători. Nu depunem armele, vom încerca să câştigăm cel puţin un meci, aşa sper, şi dacă nu, măcar să îmbunătăţim cât mai mult jocul nostru”, a declarat după meci Bojan Butulija, principalul reşiţenilor.
Noul sezon al Ligii Zimbrilor a început la Sfântu Gheorghe sub forma unui turneu care programează primele trei etape ale competiţiei. Mâine, de la ora 19:30, reşiţenii vor juca cel de-al doilea meci, în compania formaţiei CSM Bucureşti.
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Vasile Ernu: „Când ai resurse umane, poți reface orice – oamenii rezolvă totul. Reșița încă dispune de aceste resurse”
- Actualitate2 săptămâni în urmă
Crește numărul focarelor de COVID-19 în unitățile de învățământ din Reșița. Însă doar 11 localități cărășene au incidența la 14 zile de peste 1,5‰
- Social3 săptămâni în urmă
Locuri de muncă disponibile (doar) în Reșița și Caransebeș
- Politică3 săptămâni în urmă
Propunerea lui Ioan Popa, aprobată la vârful PNL. Municipiul Reșița dă viitorul președinte al ANPC: Claudiu Dolot
- Sport4 săptămâni în urmă
UPDATE. Fotbaliștii rosso-neri, patru victorii și o înfrângere în meciurile de pregătire