Hidroelectrica a demarat procedurile privind achiziţia grupurilor CEZ România şi Enel România

Hidroelectrica a demarat procedurile de achiziţie a grupurilor CEZ România şi Enel România şi solicită aprobarea acţionarilor pentru a angaja servicii de consultanţă în acest sens, potrivit convocatorului şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA), care va avea loc pe 12 decembrie.

Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei se află „informarea acţionarilor cu privire la demararea acţiunilor aferente procesului de fuziuni şi achiziţii (M&A) pentru Grupurile CEZ România şi Enel România la nivelul S.P.E.E.H. Hidroelectrica SA”. De asemenea, acţionarii vor fi informaţi cu privire la aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă aferentă procesului de fuziuni şi achiziţii (M&A) pentru Grupurile CEZ România şi Enel România.

Un alt punct de discuţie este „aprobarea achiziţionării de către S.P.E.E.H. Hidroelectrica SA a unor servicii avocaţiale de consultanţă având în vedere obiectivul societăţii de a-şi diversifica portofoliul de producţie prin proiecte noi, atât prin transfer de business, achiziţie de participaţii şi/sau achiziţie de acţiuni sau active ale grupurilor CEZ România şi Enel România”.

Totodată, Hidroelectrica vrea să preia şi unele active ale UCM Reşiţa, care vor fi utilizate în activităţile de mentenanţă şi retehnologizare ale companiei.

În cadrul şedinţei AGEA, conducerea companiei propune acordarea de sponsorizări pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Marie Curie Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Fundaţia pentru SMURD şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă.

Compania cehă CEZ a anunţat vara trecută că scoate la vânzare activele din România şi alte state din regiune, pentru a se concentra pe investiţii în ţara-mamă. CEZ deţine în România sistemul de distribuţie a energiei din Oltenia şi parcul eolian de la Fântânele-Cogealac, cel mai mare parc eolian terestru din Europa, cu o putere de 600 de MW.

La mijlocul lunii noiembrie, CEZ a anunţat că peste 30 de potenţiali cumpărători şi-au manifestat interesul pentru a cumpăra activele CEZ din România, prin scrisori neangajante. „După o evaluare a acestor oferte, ne aşteptăm ca ofertele angajante să fie trimise în al doilea trimestru al anului următor, iar ulterior să fie semnat un acord cu câştigătorul licitaţiei. Finalizarea tranzacţiei este aşteptată în prima jumătate a lui 2021″, a informat grupul CEZ.

La rândul său, Enel deţine pe piaţa locală distribuţiile de energie electrică Muntenia Sud, Dobrogea şi Banat, precum şi capacităţi de producere a energiei regenerabile, informează AGERPRES.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available