Mai mult ca perfect fu startul de meci și de campionat, ieri, pentru rossonerii lui Flavius Stoican cu oltenii lui Mititelu: două goluri marcate în primele 6 minute și-apoi superioritate numerică după alte doar 6 minute!
Dacă în urmă cu un an, la revenirea în liga secundă, CSM Reșița pierdea în prima etapă în fața propriilor suporteri (0-1 cu Unirea Slobozia), de această dată rossonerii au început campionatul cu dreptul. Și tot în fața unui adversar care țintește promovarea.
La prima fază de atac a gazdelor, Haită obține o lovitură liberă la 22 de metri frontal. Execută Cioiu, șut puternic, la firul ierbii, bară! Dar Andrei Lascu (foto), pe fază, urmărește balonul și îl împinge în poartă pentru o deschidere de scor neașteptat de rapidă: 1-0 în minutul 2! Trei minute mai târziu, încă o lovitură încasată de olteni: penalty pentru reșițeni! Chera scoate din tușă un balon mort, acțiune pe stânga, centrare pentru Lascu, acesta deviază în partea opusă spre Negru, care trece mingea pe lângă Mario Ilie și este pus la pământ de fundașul oltean. Arbitrul Constantin Alin Olaru arată fără ezitare punctul de la 11 metri, iar Florian Haită transformă lovitura de pedeapsă: 2-0 în min. 6!

Având de partea lor ceea ce unii numesc „cel mai periculos scor”, rossonerii au scăpat de emoții peste alte șase minute. Atunci când fundașul stânga al echipei craiovene, Tudor Oltean, având un cartonaș galben încă din primul minut, intră imprudent la Haită și primește al doilea avertisment, și implicit cartonașul roșu. La 2-0 și cu om în plus, în minutul 12 meciul avea o învingătoare certă. Se mai punea doar problema scorului…
Dar ce a urmat putem spune că mai degrabă i-a dezamăgit pe cei 3.000 de spectatori din tribune și pe probabil zecile de mii din fața televizoarelor. Un joc economicos din partea echipei lui Flavius Stoican, și un 0-0 pe cele 80 de minute jucate 11 contra 10! Până să se intre în prelungiri, când Tucaliuc și Doană au avut ocazii uriașe de gol, gazdele nu au reușit să pună în pericol poarta adversă decât la două faze fixe și prin șuturile de la distanță ale lui Andrei Burlacu. În schimb, oaspeții puteau relansa partida în două rânduri: Bălan este scăpat nemarcat în careu la o fază fixă, dar șutul acestuia este blocat in extremis de Dudea (min. 36); Ibrahim trimite în bară un balon primit cadou de la portarul Reșiței (min. 76)!
În ceea ce-l privește pe goalkeeperul rossonerilor, să spunem că Flavius Stoican l-a titularizat în mod surprinzător pe tânărul de 17 ani Matei Goga (împrumutat de la CS Universitatea Craiova). A riscat astfel cu un „under” (din 2006) în poartă, pentru a putea începe jocul pe celelalte 10 posturi cu jucători cu experiență (cei mai tineri fiind Rimovecz și Negru, ambii cu vechime la echipă). De astă dată lui Stoican i-au ieșit socotelile: jucătorii de câmp și-au făcut datoria, au punctat repede de două ori, iar juniorul dintre buturi n-a avut ce apăra, oaspeții netrimițând nici un șut pe poartă! Dar să nu uităm că acesta a fost un meci special, jucat cu om în plus încă din primul sfert de oră…

Au adus Reșiței primele 3 puncte în noua ediție a campionatului ligii secunde următorii: Goga – Elton da Silva, Dudea, Rimovecz – Negru, Isac, Cioiu (81, Fărăgău), Chera (81, Fota) – Haită (61, Samake), Lascu (87, Doană), A. Burlacu (81, Tucaliuc). Pentru FCU 1948 Craiova, echipă antrenată de Marius Croitoru, au jucat: Sandu – R. Negru, Padula (87, Blidar), Lekiatas, Oltean – Sidibe (46, Lumbu), Albu, V. Pop (85, Abbey), M. Ilie (58, Ciubotaru) – Ibrahim, Bălan (58, Dragu).
În etapa a doua, CSM Reșița va juca tot pe teren propriu, sâmbătă, 10 august, ora 11.00, cu CSC Dumbrăvița, formație care în prima rundă a învins pe Metalul Buzău cu 3-1.
Sursă foto: CSM Reșița/Miruna Mihancea









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)