„Împreună dăruim viață” – campanie de donare de sânge, la Reșița

 

Reșițenii sunt așteptați, săptămâna viitoare, la  Centrul De Transfuzie Sanguină pentru a dona sânge în cadrul campaniei umanitare „Împreună dăruim viață”, inițiată de  Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și Episcopia Caransebeșului.

 

Campania „Împreună dăruim viață” se va derula în perioada 2-4 noiembrie, la Centrul De Transfuzie Sanguină din Reșița. „În această perioadă, voluntarii ATOR Banatul de Munte, alături de alți invitați precum Liga Studenților UBB din Reșița, Asociația Guerilla MC Reșița, Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin și Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin vor dona sânge pentru a încuraja donarea de sânge benevolă, dar și pentru a ajuta centrul de transfuzie, care se află în criză de donatori”, informează inițiatorii campaniei. Aceștia lansează un apel către toți reșițenii care pot dona sânge să se alăture campaniei pentru a contribui la salvarea de vieți omenești.

 

Campania va avea și o componentă socială, bonurile valorice acordate în urma donării de sânge urmând să fie folosite în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, care va avea loc la începutul lunii decembrie, în cadrul căreia voluntarii ATOR vor cumpăra alimente și dulciuri pentru familii nevoiașe de pe raza județului.

 

Inițiatorii campaniei „Împreună dăruim viață” menționează faptul că certificatul verde nu este necesar pentru a putea dona sânge, iar voluntarii campaniei vor lua toate măsurile necesare de siguranță și igienă, astfel încât orice pericol de expunere la infecția cu COVID-19 să fie eliminat.

 

Sursă foto: arhivă (februarie 2021)

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite