În 1 aprilie, fără glumă: Alimentarea cu gaze naturale, sistată pe 20 de străzi din Reșița

Compania Delgaz Grid a finalizat o lucrare de modernizare în municipiul Reșița, care a constat în înlocuirea și devierea conductelor din apropierea Podului Cultural. Investiția a fost făcută, ni se transmite, și pentru a permite efectuarea de către Primăria Reșița a lucrărilor de reabilitare a podului-monument în condiții de siguranță. În vederea efectuării lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuţie, compania anunță că este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale pe 20 de străzi din municipiu.

Astfel, joi, 1 aprilie, începând cu ora 9.00, va fi oprită furnizarea gazului pe străzile Libertății, Independenței, Crișan, Cloșca, Romanilor, Colonia Oltului, Victoriei, Muzicescu, Aviatorilor, Ștefan cel Mare, Traian Lalescu, Mihai Viteazu, Someșului, Timișului, Oțelului, G. A. Petculescu, Horea, Păcii, Bega și Arieș. „Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00, în aceeași zi”, informează reprezentanții Delgaz Grid.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

ADVERTISEMENT

Cele mai citite