În ultima zi a stării de urgență, 23 de cărășeni sunt în spital din cauza COVID-19

Finalul stării de urgență vine cu vești bune în Caraș-Severin. Rata de vindecare a pacienților diagnosticați cu COVID-19 este de peste 70%. Până astăzi, 80 din cei 110 cărășeni depistați pozitiv au reușit să învingă coronavirusul.

În momentul de față, potrivit raportării făcute de DSP Caraș-Severin, doar 23 de cărășeni diagnosticați cu COVID-19 mai sunt internați în spitale: 11 la Caransebeș, 10 la Reșița și 2 în alte județe.

Alți 80, dintre care unul în ultimele 24 de ore, au fost externați după ce au fost declarați vindecați. Jumătate dintre aceștia au fost tratați la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, 32 la Spitalul Județean de Urgență Reșița și 8 la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

Din nefericire, de la începutul pandemiei, au fost raportate și 6 decese din cauza COVID-19 și un deces al unei persoane confirmate pozitiv, dar care a murit din alte cauze noncovid.

CITEȘTE ȘI: Două noi cazuri COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Reșița

DSP Caraș-Severin mai informează că, la această dată, în județ se află în izolare la domiciliu 105 persoane, iar în carantină instituționalizată, 329.

La nivel național, numărul total al cazurilor COVID-19 confirmate a ajuns la 16.247 după ce, astăzi, au fost raportate 245 de noi cazuri de îmbolnăvire. „Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.053 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1.046 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite