Încă două centre de vaccinare vor deveni operaționale în Caraș-Severin, începând de luni, 1 martie. Programările: de sâmbătă, 27 februarie  

În noile centre de vaccinare, care ar urma să fie funcționale din 1 martie, imunizarea împotriva COVID-19 va fi făcută cu vaccin produs de compania Pfizer/BioNTech. Capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet va fi de 60 de persoane pe zi. Programările vor putea fi făcute începând de mâine, 27 februarie.

În Caraș-Severin, în momentul de față sunt funcționale, potrivit datelor comunicate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), opt centre de vaccinare împotriva COVID-19, patru în Reșița și câte unul în Caransebeș, Oravița, Moldova Nouă și Oțelu Roșu, din totalul de 21 desemnate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență la debutul campaniei de vaccinare. Cinci din cele opt centre funcționale, este vorba despre cele amenajate în spitale, erau destinate fazei I, pentru vaccinarea angajaților din sănătate, însă, ulterior, cu excepția centrelor de la Spitalul Județean de Urgență Reșița și a Spitalului Orășenesc Oțelu Roșu, au preluat și persoane programate în faza a II-a. De asemenea, pentru faza a II-a au fost deschise și trei dintre centrele amenajate de autoritățile locale, toate în Reșița, la sălile de sport de la Liceul de Arte „Sabin Păuța”, Colegiul Economic al Banatului Montan și Școala Gimnazială „Mihai Peia”. Pe lângă aceste centre, în Reșița mai este funcțional unul, amenajat la Centrul Medical Județean al Ministerului de Interne, pentru angajații din sistem.

Începând de luni, 1 martie, vor deveni funcționale alte două centre pentru imunizarea populației eligibile în faza a II-a, la Bocșa și Bozovici. „Centrul de la Bocșa este situat pe str. Sadovei nr. 4 și va fi coordonat de medicul Mihaela Ghițu, iar la Bozovici va funcționa în Centrul Multifuncțional din incinta fostului spital, sub coordonarea medicului Gina Manuela Velcotă”, precizează purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin, Daniel Botgros. În aceste centre vor ajunge vaccinuri Pfizer/BioNTech. Capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet va fi de 60 de persoane pe zi.

„Programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de mâine, 27 februarie, și se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.  Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/curant, precum și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro. De asemenea, în paralel, continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca”, transmite Grupul de comunicare al Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit DSP, de la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, în Caraș-Severin au ajuns 18.490 de doze de vaccin (16.510 de la Pfizer/ BioNTech, 790 de la Moderna și 1.190 de la AstraZeneca), din care până acum s-au administrat 18.261 de doze. În ultimele 24 de ore au fost efectuate vaccinări doar în centrele de la spitalele din Caransebeș și Oravița, câte șase doze în fiecare centru, în centrul de la Școala Gimnazială „Mihai Peia”, o sută de doze, și în centrul MAI, 18 doze.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite