(Încă) un accident pe DN 6! Printre victime, un bebeluș de un an

 

Cinci persoane, printre care și un copil de un an, au ajuns la spital după ce două autoturisme au intrat în coliziune pe Drumul Național 6, între localitățile Buchin și Sadova Veche.

 

Accidentul a avut loc astăzi la prânz, în jurul orei 13.00. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 55 de ani, din județul Timiș, conducea un autoturism pe DN 6, în direcția Orșova, la kilometrul 433, între localitățile Buchin și Sadova Veche, ar fi pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Bucoșnița.

 

În urma impactului, cinci persoane cu vârste cuprinse între 1 an și 67 de ani, din ambele autoturisme, au fost rănite ușor, fiind transportate la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș pentru îngrijiri medicale.

 

„Ambii conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available