Două incendii, cinci accidente rutiere și 28 de misiuni de prim ajutor este bilanțul pompierilor cărășeni în ultimul weekend din luna mai.
Vineri, pompieri din cadrul Detaşamentului Caransebeş au intervenit cu trei autospeciale pentru stingere, o autospecială de intervenţie şi salvări de la înălţime şi o ambulanţă SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexele unei locuinţe particulare din municipiul Caransebeş.
La sosirea forţelor, incendiul se manifesta cu flacără la acoperişul anexelor, acesta propagându-se şi la acoperişul bisericii de alături din cauza prezenţei materialelor combustibile (polistiren) cu care erau izolaţi pereţii exteriori ai bisericii. Echipajele au acţionat pe mai multe fronturi, atât pentru salvarea bunurilor materiale, pentru limitarea şi propagarea incendiului, cât şi pentru stingerea acestuia. În urma incendiului au ars două anexe pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp şi bunurile din interior, iar la biserică au ars peretele exterior şi acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, deteriorându-se totodată tavanul, zugrăveala, precum şi mai multe bunuri materiale din interiorul acesteia. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
În acest sfârşit de săptămână, pompierii au mai acţionat pentru stingerea unui incendiu produs la un pod forestier în localitatea Petrilova, dar şi pentru două incendii izbucnite la autoturisme în localităţile Reşiţa şi Greoni.
Intervenții prompte la accidentele rutiere din județ
Pompierii militari cărăşeni au fost solicitaţi să intervină, în acest sfârşit de săptămână, la cinci accidente rutiere produse pe DN 6 pe raza localităţilor Buchin, Slatina-Timiş, Cornea, Mehadia şi Plugova.
În urma acestor accidente, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din partea echipajelor aflate la faţa locului. În localitatea Buchin, în urma coliziunii dintre un autoturism şi un autotren, şoferul autoturismului a fost transportat la spital de către echipajul SMURD.
Aproape 30 de bolnavi îngrijiți de pompierii cărășeni
Tot weekendul trecut, echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă în 28 de cazuri.