128 de incendii de vegetație uscată, litieră de pădure și fond forestier au fost semnalate, la sfârșitul săptămânii trecute, pe raza județului Caraș-Severin. Cele mai întinse suprafețe afectate sunt în zona Parcului Național Domogled-Valea Cernei și în zona montană a comunei Cornereva.
Pompierii cărășeni, alături de lucrători ai ocoalelor silvice, rangeri și voluntari, au acționat, în ultimele trei zile, pentru stingerea a 128 de incendii manifestate la arderi necontrolate, cum ar fi vegetație uscată, litieră de pădure și fond forestier, în urma cărora au fost afectate peste 2.000 de hectare de teren.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Semenic, cele mai semnificative evenimente, cu suprafețele cele mai mari distruse de flăcări, s-au înregistrat pe raza administrativ-teritorială a localităților Cornereva – în zonele Dolina și Poiana Lungă, aproximativ 400 de hectare afectate, Dognecea-Calina – 70 de hectare, Sichevița – 70 de hectare și în Parcul Național Domogled-Valea Cernei – Vf. Arjana-Dobraia, suprafața afectată, aproximativ 298 de hectare, și zona Topleț – 40 de hectare. „În zona Dobraia, unde terenul accidentat împiedică accesul echipajelor terestre, misiunea de stingere e asigurată de aeronava C-27J Spartan din cadrul Ministerului Apărării Naționale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic, Iulia Rusan.
Principala cauză de producere a acestor incendii este, potrivit reprezentanților ISU Semenic, folosirea focului deschis în spații deschise, cu scopul de a curăța terenurile de vegetația uscată. „Această practică este foarte periculoasă și, în condiții de vânt, reprezintă un pericol real pentru viața oamenilor, bunurile acestora, precum și pentru mediul înconjurător. Facem apel la cetățeni să respecte normele care interzic arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetației ierboase”, transmit pompierii cărășeni.