Pompierii au fost solicitați în această după-amiază să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un garaj din cartierul Câlnic al municipiului Reșița.
Alerta a fost dată în jurul orei 15.00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112. La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Reșița, cu o autospecială pentru stingere cu apă și spumă. „Ajunși la adresa la care au fost solicitați, în cartierul Câlnic din Reșița, pompierii au acționat imediat pentru stingerea incendiului care se manifesta la compartimentul motor al unui autoturism aflat în garaj”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, Iulia Rusan. Potrivit acesteia, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Pentru a preveni astfel de evenimente, specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” recomandă respectarea următoarelor reguli:
– nu faceți improvizații la instalația electrică;
– verificaţi instalaţia electrică doar în ateliere autorizate sau de către specialiști;
– asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
– verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
– verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.
Sursă foto-simbol: IGSU









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)