În mai puțin de 12 de ore, polițiștii rutieri au depistat pe drumuri publice din Reșița, Moldova Nouă și Oțelu Roșu patru șoferi care urcaseră la volan după ce au consumat substanțe psihoactive sau alcool.
În cadrul acțiunilor desfășurate pentru depistarea șoferilor care conduc autovehicule sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, polițiștii cărășeni au depistat, aseară și în cursul nopții, trei conducători auto care urcaseră la volan după ce au consumat droguri – cocaină, amfetamină și canabis – și unul care consumase alcool.
Conducătorul auto care „prizase” cocaină – un bărbat de 33 de ani din Reșița – a fost oprit în trafic ieri, la ora 18.18, pe Calea Caransebeșului din municipiu. Tot în Reșița a fost depistat, la ora 00.36, și un tânăr de 19 ani din comuna Ticvaniu Mare care conducea un autoturism pe strada Sportului, în cazul căruia aparatul drugtest a indicat rezultat pozitiv pentru amfetamină. Iar în jurul orei 01.00, polițiștii din Moldova Nouă au oprit pentru control, pe strada Sfânta Varvara, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, în cazul căruia aparatul a indicat că ar fi consumat canabis – test pozitiv pentru THC. În jurul aceleiași ore, polițiștii din Oțelu Roșu au depistat un șofer care conducea un autoturism pe strada Hațegului din oraș, aflându-se sub influența alcoolului. Bărbatul de 55 de ani din comuna Zăvoi avea o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Toate persoanele depistate la volan sub influența substanțelor psihoactive și a alcoolului au fost conduse la spital unde le-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)