Intervenție cu elicopterul pentru salvarea unor turiști străini blocați pe munte, în zona stațiunii Băile Herculane

 

Salvamontișii cărășeni au fost solicitați, în această după-amiază, să intervină pentru recuperarea a doi turiști străini care au rămas blocați pe un traseu montan din apropierea stațiunii Băile Herculane. În sprijinul salvatorilor montani a fost trimis și un elicopter SMURD din dotarea Inspectoratului General de Aviație (IGAv).

 

Inițial, în căutarea celor doi turiști străini care, potrivit Dispeceratului Național Salvamont, se află în stare avansată de epuizare și deshidratare, a plecat, ca echipă de prim răspuns, formația Salvamont Herculane, iar Serviciul Județean Salvamont a asigurat o formație de sprijin. În regim de maximă urgență a fost prealertat și un elicopter SMURD-IGAv care s-a deplasat în zonă.

 

Intervenția salvatorilor a fost îngreunată de faptul că cei doi turiști au luat decizia greșită de a se despărți. „Salvamontiștii au ajuns cu elicopterul la prima victimă, au recuperat-o și au transportat-o, tot cu elicopterul, într-o locație de unde să poată fi preluată de ambulanță. Din păcate, cei doi au luat decizia greșită să se despartă, iar pentru căutarea celui de-al doilea turist salvamontiștii au demarat o acțiune de salvare terestră, sprijinită aerian de elicopter”, a transmis Dispeceratul Național Salvamont. Al doilea turist a fost găsit abia în jurul orei 21.30 și a fost transportat în siguranță în Herculane.

 

Sursă foto: Salvamont România

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite