Actualitate
Intervenții la conductele magistrale de apă din Oravița și Băile Herculane

Două avarii în rețeaua de conducte administrată de Aquacaraș în Oravița au impus oprirea furnizării apei potabile, astăzi, în cele două zone. Măsura a fost luată și într-un cartier din Băile Herculane, dar din alt motiv.
În vederea eliminării unei avarii la conducta magistrală din Oravița, a fost oprită furnizarea la ora 9.00, până la ora 13.00, în Zona Industrială, pe Strada Broșteni. Din aceeași cauză, Aquacaraș a sistat furnizarea apei și pe Strada Vasile Alecsandri, între orele 10.00-14.00. Lucrările vor fi executate în intervalele orare specificate de către personalul SC Aquacaraș SA – Punctul de Lucru Oravița.
„Ne cerem scuze consumatorilor afectați de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă, vă rugăm să contactați SC Aquacaraș SA – Dispecerat Central, la numărul de telefon 0255215643 sau 0766341274 și Punctul de Lucru Oravița la nr. 0255574235”, transmite conducerea companiei.
Totodată, reprezentanții Aquacaraș anunță că în Băile Herculane a trebuit oprită furnizarea apei pentru înlocuirea unui robinet: „Vă aducem la cunoștință că, în data de 18.02.2021, suntem nevoiți să afectăm alimentarea cu apă în vederea înlocuirii unui robinet defect și eliminarea pierderilor de apă de pe magistrala principală în Băile Herculane, vor fi afectate următoarele zone: Cernei, UGSR și Cartier Zăvoi. Intervenția va necesita întreruperea furnizării apei de la ora 09.30 până la ora 11.30”. Pentru probleme apărute ulterior, poate fi contactat dispeceratul central al Aqauacaraș sau Punctul de Lucru Băile Herculane, tel. 0768194964.
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița își așteaptă constructorul, licitația a fost urcată în SICAP
- Educație4 săptămâni în urmă
UPDATE. Cum începe școala în Caraș-Severin? 168 de dascăli vaccinați anti-COVID, 5 unități de învățământ în scenariul roșu, 60 pe galben
- Educație4 săptămâni în urmă
ISJ și DSP au stabilit cum se reia școala în Caraș-Severin. 225 de unități de învățământ – în scenariul verde, 168 – pe galben, 12 – pe roșu
- Caterincă pă bune, rele și lovele4 săptămâni în urmă
Primul vaccin anticovid, inventat de un medic din Caraș-Severin?
- Justiție4 săptămâni în urmă
UPDATE. Directorul Tabugan, prins în ofsaid de Agent Green. Se solicită „intervenția personală a premierului”