Delgaz Grid, compania de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice din cadrul Grupului german E.ON, a finalizat anul trecut în Caraș-Severin 11 proiecte de investiții însumând 9,9 milioane de lei, iar anul acesta are bugetate investiții în județ de peste 10 milioane de lei.
Peste 7,5 milioane de lei a fost valoarea proiectelor care au urmărit modernizarea a peste 16,5 km din rețeaua de gaz a județului, alte 2,4 milioane de lei fiind alocate pentru extinderea sistemului de distribuție local cu peste 5 km, informează directorul general al Delgaz Grid, Cristian Secoșan. „Cele mai importante lucrări de investiții au vizat modernizarea rețelei de gaz din localitățile: Bocșa (4 km), Măgura (4 km) și Var (3 km), respectiv cea din municipiul Reșița (peste 5 km)”, precizează reșițeanul aflat la conducerea companiei.
Pentru a crește performanța rețelelor și a oferi servicii mai bune și mai sigure, spune Cristian Secoșan, „investițiile continuă și în 2025, în județul Caraș-Severin fiind planificate lucrări de modernizare a rețelei de gaz în valoare de peste 10 milioane de lei, care vizează localitățile Zăvoi, Caransebeș și Reșița. Totodată, vor fi modernizate și trei stații de reglare măsurare gaze naturale”.
În anul 2024, Delgaz Grid a investit în distribuția de gaze naturale din județele aflate în zona de activitate peste 350 milioane de lei (72 milioane euro), fiind modernizați în total 365 km de conducte și branșamente gaz. Rețeaua de distribuție a fost extinsă cu 459 km, fiind racordați aproape 35.000 de noi consumatori.