Într-o perioadă în care presa se confruntă cu o criză de identitate, iar adevărul devine tot mai greu de distins printre agende, algoritmi și interese, jurnalistul Mario Balint lansează un volum care pune degetul pe rana deschisă a jurnalismului contemporan.
Cartea sa, „Conectat la apocalipsă”, prezentată în cadrul unui eveniment organizat la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița, ieri, 14 aprilie, sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, s-a transformat rapid într-o veritabilă lecție de viață, de presă și de conștiință civică.
Dorina Sgaverdia, jurnalist și membru în Comitetul Director al Filialei UZPR Caraș-Severin, a moderat evenimentul cu grijă și echilibru, dând fiecărei opinii locul potrivit într-o succesiune firească a ideilor.
Cei prezenți – ziariști, oameni de cultură, militari, clerici și cititori – nu s-au limitat la comentarea volumului, ci au dat tonul unei dezbateri sincere despre rostul jurnalistului în vremuri de conflict, despre manipulare, responsabilitate și vocație.
În deschidere, Sgaverdia a vorbit despre existența unei adevărate școli reșițene de jurnalism, evocând nume importante formate în acest oraș. A subliniat că volumul lansat este, în opinia sa, „o frescă a presei românești” și o radiografie onestă a unui domeniu care se zbate între ideal și compromis.
Au fost invitați să își exprime opiniile vechi combatanți pe frontul presei, colegi și prieteni ai lui Mario Balint, ale căror intervenții au adus un plus de autenticitate, dar și o reflecție lucidă asupra condiției jurnalistului de ieri și de azi.
Astfel, Gheorghe Jurma a vorbit despre „curiozitatea fără margini” a lui Mario Balint, despre nevoia sa constantă de a fi conectat la tot ceea ce este nou, la eveniment, la pulsul real al lumii. „Are gena ziaristului”, a spus el, apreciind că această trăsătură i-a permis nu doar să aleagă presa ca profesie, ci să construiască o carieră autentică. Jurma l-a descris pe Balint nu doar ca jurnalist de război, ci ca profesionist cu o viziune amplă, capabil să observe lucrurile de sus și să le așeze într-o perspectivă coerentă pentru generațiile viitoare. A remarcat rolul formator al scrierilor sale și a evidențiat evocarea lui Daniel Botgros într-una dintre cărți, nu doar ca prieten, ci și ca reper literar. A sugerat că Mario ar putea – și ar trebui – să folosească mai des expresia literară, pentru a transmite, prin vocea eroilor săi, adevăruri care nu pot fi rostite într-un simplu articol de presă. Amintind despre volumul „Puzzle banatic” al lui Adrian Dinu Rachieru, în care este semnalată apariția unei „școli de proză la Reșița”, Gheorghe Jurma a susținut ideea existenței unei autentice școli reșițene de jurnalism.
În continuare, Daniel Botgros a dezvoltat ideea frescei jurnalistice, afirmând că identitatea jurnalistului este astăzi tot mai diluată. A vorbit despre întrebarea esențială ridicată de Mario în carte: ce înseamnă deprofesionalizarea presei? A rememorat începuturile lor comune, dinainte de 1989, când Mario părea destinat actoriei, dar și cum, ulterior, au câștigat împreună, pas cu pas, statutul de profesioniști în presă. Botgros a subliniat că Balint nu este doar un jurnalist de război, ci un om prezent în teatre de conflict în perioade fără nicio protecție pentru corespondenți. A remarcat că volumul lansat este o carte născută din experiență directă – o mărturie vie. „Mario ar putea preda oricând la o facultate de profil – chiar sunt surprins că nu o face deja”, a spus el. A invocat și mentorii care i-au format, exprimând totodată scepticismul său privind confruntarea dintre jurnalismul tradițional și inteligența artificială. „Scriitorii și jurnaliștii vor pierde teren”, a avertizat, dar a încheiat cu optimism: „Dacă folosim ce scrie Mario, putem face față mai bine.”
Un alt coleg de breaslă, Dan Popoviciu a adus în discuție o experiență personală dureroasă: momentul în care a simțit nevoia să se retragă din presă. „Simțeam că presa păcălește adevărul”, a spus el, evocând felul în care presiunile redacționale, dictate de interese financiare, pot submina etica jurnalistică. Articolele sale erau atacate din interior, de cei vizați – tocmai pentru că aceștia sponsorizau publicația. A pus întrebarea grea: „Mai vorbim astăzi despre jurnaliști profesioniști sau despre mercenari ai informației?” Și-a încheiat intervenția într-un ton sobru, dar sincer: „Felicitări lui Mario!” – un omagiu adus integrității sale.
Ion D. Cucu, președintele UZPR Caraș-Severin, a continuat discuția, accentuând ușurința cu care adevărul poate fi manipulat în zonele de conflict. A afirmat că teatrul de război este terenul cel mai vulnerabil la dezinformare, acolo unde verificarea este aproape imposibilă, iar interpretarea poate deveni armă. L-a numit pe Mario Balint unul dintre puținii jurnaliști care aleg documentarea directă, pe teren, asumându-și riscuri majore pentru a relata ceea ce vede cu propriii ochi. Cartea lansată nu este un simplu eseu teoretic, ci o narațiune vie, autentică și tensionată – un roman al realității contemporane.
Perspectiva unui om obișnuit să consume informația în mod responsabil a fost deschisă de generalul în rezervă Ion Ion, care făcut un scurt istoric al familiei Balint, subliniind continuitatea valorilor: tată și fiu, fiecare ridicând ștacheta profesionalismului. Domnia sa a afirmat că Mario Balint este unul dintre cei mai longevivi corespondenți de război ai României, cu o carieră internațională recunoscută și decorat cu Medalia de Onoare a Marelui Stat Major. „Nu există știri nepurtătoare de sarcini”, a spus generalul, explicând că doar prin înțelegerea mecanismelor propagandei ne putem apăra de manipulare. „Putem înțelege că prin controlul știrilor se nasc și eroii, și demonii.” I-a urat lui Mario continuitate și a afirmat că, atât timp cât mai există oameni ca el în presă, „avem șansa să mai aflăm adevărul”.
Părintele Berbentea a completat tabloul cu o perspectivă spirituală. A evidențiat profunzimea articolelor lui Balint pe teme religioase, modul în care acestea aduc echilibru și reflecție în mijlocul tumultului mediatic, și capacitatea sa de a atinge coarda sensibilă a cititorului.
Iar Nicolae Sârbu, jurnalist cu vechi state, și-a exprimat regretul că „ziariștii nu mai au ziare”, apoi a rememorat modul în care a folosit unele dintre cărțile lui Mario drept sursă de documentare pentru volumul său „De 100 de ori Banat” și a lăudat capacitatea acestuia de a recepta și transmite informația în cheie personală și profundă. „Sper ca Mario să rămână un mercenar al adevărului”, a spus el cu o fină ironie, punând degetul pe relația ambiguă dintre jurnalism și loialitate.
Intervențiile Gabrielei Șerban și ale Danei Bălănescu au adus un plus de căldură evenimentului, fiecare evocând momente în care Mario Balint le-a sprijinit în proiecte culturale semnificative.
În încheiere, Mario Balint a mulțumit tuturor celor prezenți, subliniind că evenimentul a reunit, de fapt, patru dimensiuni: lansarea cărții „Conectat la apocalipsă”, un apel la pace în Ucraina, o reflecție asupra jurnalismului și o pledoarie pentru luciditate. A declarat că a scris volumul cu speranța ca, peste ani, să nu se spună că „Dumnezeu ne-a luat mințile tuturor”. Ideea centrală a cărții este că jurnalistul trebuie să supraviețuiască pentru a putea spune povestea finală – una total diferită de zgomotul breaking news-urilor. Volumul conține 21 de fotografii cu mesaj pacifist, o pledoarie vizuală pentru pace în Ucraina. Balint a explicat că, din perspectiva sa, o debarcare rusă în Odesa este improbabilă, din cauza țărmului impropriu, iar dacă se va întâmpla, va fi prin nord, în zona Nicolaev sau Zatoka.
În final, cu un ton sincer și asumat, Mario a declarat: „Este mai cinstit să porți o emblemă de mercenar decât una de stat național”, argumentând că politicile statelor sunt adesea păguboase pentru cetățeni. Cartea sa devine astfel un ghid de bune practici, bazat pe experiențele din teatrele de război, o mărturie despre un jurnalism care încă îndrăznește să caute adevărul – chiar și atunci când acesta este, inevitabil, relativ. „Adevărurile sunt două: 1. Guvernele mint. 2. Toate guvernele mint. Iar interesul lor nu coincide cu cel al cetățenilor” , a conchis Balint.
Se poate spune că întregul eveniment, prin dezbaterile și vocile care l-au conturat, a condus spre concluzia că volumul „Conectat la apocalipsă” nu este doar o carte, ci o sinteză a unei vieți închinate jurnalismului de front. Este un testament profesional, scris cu luciditate și asumat până la capăt. O pledoarie pentru conștiință, pentru discernământ, pentru un adevăr care, chiar relativ, rămâne mai sincer decât propaganda. Este, în cele din urmă, un manifest pentru demnitatea jurnalismului.
