Într-o lume din ce în ce mai divizată între ideologii, tabere și polemici violente, libertatea rămâne atât o valoare supremă, cât și o responsabilitate profundă. Însă, în spatele tuturor luptelor pentru drepturi, reforme și justiții sociale, se ridică o întrebare fundamentală: mai avem încredere în libertate?
Libertatea nu este doar un cuvânt-cheie din discursurile oficiale și nici o piesă de muzeu pe care o scoatem din vitrină în zilele de sărbătoare. Este o stare vie, fragilă, care cere asumare, gândire critică și, mai ales, echilibru. Libertatea nu este anarhie, după cum nici disciplina nu trebuie să fie dictatură. Între cele două, se construiește un spațiu al încrederii: în oameni, în instituții, în valori comune.
De-a lungul istoriei, popoarele care au învățat să aibă încredere în libertate și să o protejeze fără fanatism au fost cele care au reușit să progreseze fără să se frângă. Libertatea presupune dialog, iar dialogul presupune să-ți asculți adversarul. Libertatea presupune gândire independentă, dar și acceptarea faptului că nu ai mereu dreptate. Libertatea presupune manifestare, dar și discernământ.
Problema societăților actuale nu este lipsa libertății – ci frica de ea. Frica de ce pot face ceilalți cu libertatea lor. Frica de greșeală. Frica de haos. Așa se nasc reflexe autoritare, apeluri la control și judecăți în alb și negru. Așa ajungem să credem că libertatea e periculoasă.
Dar în realitate, ceea ce e periculos nu este libertatea în sine, ci lipsa de încredere în ea. O societate care nu are încredere în propriii cetățeni va sfârși prin a-i controla. Iar cetățenii care nu au încredere în propriile alegeri vor sfârși prin a renunța la ele. În acest echilibru fragil se joacă viitorul democrației.
Într-o epocă în care polarizarea devine regulă, iar libertatea de expresie este confundată adesea cu dreptul de a insulta, avem nevoie de un nou contract de încredere. Între stat și cetățean. Între cetățean și cetățean. Între prezent și viitor.
Libertatea nu este un bun pe care îl primești, ci o artă pe care trebuie să o înveți. Ea cere, mai presus de toate, oameni maturi. Care nu confundă libertatea cu impunitatea, ci o trăiesc ca pe o formă superioară de responsabilitate.
Poate că aceasta este adevărata provocare a zilelor noastre: nu doar să apărăm libertatea, ci să avem încredere că, trăită cu discernământ, ea poate fi temelia unei lumi mai bune.
