După schimbarea conducerii PNL și preluarea președinției partidului, ieri, de către Ilie Bolojan, primarul Ioan Popa, președintele PNL Reșița, a organizat astăzi o conferință de presă pentru a solicita cetățenilor Reșiței, cărășenilor, susținerea în alegerile parlamentare pentru PNL-ul aflat în plin proces de reformare.
Ioan Popa este vocea liberală din Caraș-Severin care a transmis încă de luni, 25 noiembrie, când au devenit certitudine eșecul lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale și victoria suveraniștilor în primul tur, că PNL trebuie reformat. „Solicit colegilor mei din conducerea națională a Partidului Național Liberal să lase luptele pentru putere și intrigile și să se unească în spatele liderului care are cea mai mare credibilitate în ochii românilor, Ilie Bolojan.”, era mesajul public al lui Ioan Popa. Iar în după-amiaza aceleiași zile s-au creat premisele schimbării, cei aflați la conducerea PNL înțelegând că este cazul să facă pasul în spate.
„Aș vrea să comunic câteva lucruri pe care eu le consider extrem de importante pentru electoratul liberal, în primul rând din Reșița, pentru oamenii cu viziune de dreapta din Reșița și din județul Caraș-Severin. Luni după-amiază, m-am deplasat la București într-o echipă formată ad-hoc ca urmare a rezultatului dezastruos pe care l-am obținut duminică și, împreună cu Ilie Bolojan, am avut discuții cu echipa de campanie a domnului general Nicolae Ciucă. După două-trei ore de discuții, s-a convenit ca echipa de campanie să demisioneze, urmare a rezultatului extrem de slab realizat duminică.”, a dezvăluit astăzi Ioan Popa, într-o conferință de presă la care i-a avut alături pe dr. Jaro Marșalic, candidat PNL pentru Camera Deputaților, viceprimarul Daniel Călin, dr. Ramona Ganțolea și alți consilieri locali liberali.
După cum se știe, Biroul Executiv al PNL l-a validat ieri în funcția de președinte interimar al partidului pe Ilie Bolojan, care și-a anunțat și echipa cu care va prelua din mers campaniile electorale rămase. „Dânsul deja încearcă să elaboreze, pentru situația în care rezultatul alegerilor va genera o majoritate de dreapta, un plan pragmatic, tehnic, bine structurat, fără a se angaja în promisiuni care nu pot fi respectate, a declarat primarul liberal al Reșiței. S-a anunțat deja marți seară că, în cazul în care se va reuși formarea unei coaliții de dreapta după alegeri, PNL va propune punerea în practică a Referendumului din 2009, și anume 300 de parlamentari, o chestiune pe care poporul român a solicitat-o și nimeni de-a lungul ultimilor 15 ani nu a pus-o în practică. Fără echivoc, se va proceda la reducerea numărului de ministere, reducerea numărului de miniștri-secretari de stat, reducerea agențiilor și deconcentratelor până la un minim astfel încât statul român să funcționeze. În același timp, vom face în interiorul PNL o epurare de cadre și vom face pe viitor o selecție mult, mult mai riguroasă cu toate persoanele care vor fi nominalizate să ocupe funcții de decizie în statul român.”
Trebuie să votăm pentru modernizarea României!
Nimic din dezideratele echipei liberale coordonate de Ilie Bolojan nu se poate realiza, însă, dacă PNL-ul nu va obține un scor bun la alegerile parlamentare. Astfel că primarul Ioan Popa are un mesaj special pentru cetățenii Reșiței: „La nivel local, vreau să transmit reșițenilor, în primul rând, rugămintea ca duminică să meargă la vot și să ne acorde un vot pentru că PNL este partidul care se reformează. Am înțeles greșelile care s-au făcut de-a lungul ultimilor ani, suntem deciși, suntem hotărâți să reformăm partidul și acest lucru poate fi făcut doar în condițiile în care avem girul electoratului. Doar în condițiile în care reșițenii în primul rând, cărășenii și, nu în ultimă instanță, dreapta liberală din România ne va acorda din nou credit”.
Nu este un moment ușor, a subliniat Ioan Popa, „este un moment extrem de delicat, un moment în care cei trei poli care s-au creat în România în ultima perioadă de timp, polul socialist, social-democrat, polul de modernizare a României și polul suveranist, extremist aș putea să-i spun, au luat cote care se duc cam la o treime fiecare. Există riscul să nu se poată construi majorități parlamentare, în cazul în care oamenii nu înțeleg că trebuie să votăm pentru modernizarea României. PNL este partidul care a fost întotdeauna în istoria sa un partid modernist, un partid care a dus la progres”.
„Sunt alături de colegii mei reșițeni – Jaro Marșalic, candidat în Parlamentul României, Daniel Călin, colegul și prietenul meu, viceprimar al Reșiței, doamna doctor Ramona Ganțolea și o mulțime de colegi liberali din Reșița, oameni pe care i-am adus alături de noi, de-a lungul ultimilor ani, oameni cu care am dovedit că suntem în stare să modernizăm, am dovedit în cazul Reșiței că se poate face modernizare, atunci când se lucrează efectiv în interesul comunității pe care o reprezinți”, a spus Ioan Popa, accentând pe faptul că, fără o echipă bună, formată din profesioniști, niciun lider nu poate avea rezultatele dorite.
Iată de ce, a arătat șeful liberalilor reșițeni, Ilie Bolojan are nevoie de votul românilor duminică, pentru ca PNL să poată conta într-o viitoare guvernare care să ducă la modernizarea României: „Ești atât de bun cât este echipa care stă în spatele tău. Nu poți să lucrezi singur, fără o echipă. Nicolae Ciucă n-a avut echipă în spate și am avut atârnate de noi, de PNL, o grămadă de tinichele. Cea mai importantă tinichea, am spus-o de ani de zile, a fost Klaus Werner Iohannis. Este una dintre cele mai mari dezamăgiri pe care le-am trăit în viața mea. A fost cea mai mare frână, cea mai mare greutate care a tras PNL la vale. Dar și oamenii care au fost promovați în structurile centrale de către PNL, fără a avea un sistem foarte simplu și tehnic de selecție, au dus la aceste rezultate. Noi – eu, Ilie Bolojan sau Emil Boc – nu putem să tractăm după noi tot ceea ce s-a întâmplat greșit la nivel central. Însă, astăzi, vestea bună este că, la București, cel care gestionează destinele PNL este un om care a performat, Ilie Bolojan, un om care are caracter și o activitate ireproșabilă în ultimii 15-20 de ani”.
„Fac un apel la toți reșițenii care mi-au acordat încredere: Oameni buni, Ilie Bolojan este garantul că Partidul Național Liberal se însănătoșește. Vă rugăm, veniți la vot! Veniți lângă noi, duminică, la alegeri, să susțineți Partidul Național Liberal nou reformat!”, a transmis în final reșițenilor primarul liberal Ioan Popa.