Nu suntem un popor extremist sau naționalist, iar rasismul nu ne definește. Totuși, în anumite contexte, atitudinile noastre, uneori copilărești, pot fi percepute ca rasiste, reflectând frustrări acumulate de-a lungul istoriei. Aceste frustrări, generate de nedreptăți repetate, marginalizare sau neputința de a schimba lucruri esențiale, ne determină uneori să reacționăm provocator, mai degrabă instinctiv decât calculat.
În esență, nu manifestăm un rasism structural sau ideologic, ci un reflex social: o nevoie de a sfida pe celălalt, folosind cuvinte sau gesturi care îl irită. Aceste reacții, aproape teatrale, demonstrează o superioritate ostentativă, deseori nejustificată, care, în loc să dezamorseze situația, o amplifică, întărind prejudecățile ambelor părți. Nu este vorba de ură profundă, ci mai degrabă de un joc prostesc, alimentat de dorința de a avea ultimul cuvânt, indiferent de consecințe.
Din păcate, astfel de atitudini, chiar dacă nu sunt motivate de convingeri rasiste, au efecte negative. Ele consolidează imaginea noastră ca intoleranți sau insensibili, ceea ce duce la marginalizarea și mai profundă pe scena internațională. În loc să fie văzute ca manifestări de frustrare, aceste gesturi sunt interpretate ca lipsă de respect sau chiar incitare la ură.
Mai mult, avem tendința de a ne lăsa foarte ușor provocați, reacționând impulsiv și devenind astfel victime sigure în contexte dezavantajoase nouă. Această vulnerabilitate emoțională este exploatată de cei care urmăresc să ne manipuleze sau să ne discrediteze, iar reacțiile nepotrivite întăresc imaginea negativă asupra poporului nostru.
Chiar dacă nu reflectă neapărat răutate sau ură, ci poate o anumită imaturitate socială, acest tip de comportament ne împiedică să ne canalizăm energia spre construcție, empatie și progres, schimbând percepțiile nedrepte despre noi înșine.
Rebelii fără cauză
Aceeași tendință de sfidare provocatoare poate fi observată în comportamentul unor grupuri din galeriile de fotbal. Noi, suporterii, ar trebui să fim motorul pasiunii pentru echipele noastre; totuși, există situații când energia noastră se transformă într-o rebeliune haotică, fără alt scop decât de a sfida regulile impuse de forurile sportive sau dictate de bun-simț.
De exemplu, atunci când autoritățile fotbalistice interzic torțele sau scandările jignitoare pe stadioane, unii dintre noi reacționăm nu prin adaptare, ci prin încălcarea deliberată a regulilor. Această sfidare devine o demonstrație de „independență”, chiar dacă prețul este plătit de echipa pe care pretindem că o susținem. Penalizările financiare, suspendările de teren sau pierderea punctelor sunt doar câteva dintre consecințele acestor gesturi provocatoare.
Un alt exemplu frecvent întâlnit este cel al scandărilor rasiste sau xenofobe, folosite nu pentru că am fi adepții unor ideologii extremiste, ci pentru că știm că acestea deranjează și irită adversarii. În loc să sprijinim echipa, astfel de comportamente întăresc imaginea negativă a galeriilor, afectând nu doar clubul, ci și întreaga comunitate de fani.
Dincolo de daunele concrete aduse echipei, această atitudine reflectă o imaturitate socială, un reflex de frustrare care răzbate din dorința de autoafirmare. Exact ca în cazul societății mai largi, unde sfidarea devine uneori un mod de viață, noi, suporterii, punem în prim plan spectacolul rebeliunii, în detrimentul sportului.
Hărțuirea online a sportivilor de elită
Un alt aspect îngrijorător este tendința de a hărțui personalități sportive – și nu numai – pe rețelele de socializare. Figuri emblematice devin adesea ținta unor comentarii cinice și răutăcioase, care nu ne fac cinste. Aceste atacuri, alimentate de frustrări greu de explicat, reflectă o formă de cinism și invidie care subminează atât realizările acestor oameni, cât și imaginea noastră ca popor.
În loc să ne mândrim cu performanțele lor și să le oferim sprijinul necesar, unii dintre noi aleg să critice excesiv și nejustificat, amplificând o cultură a negativității. Această atitudine afectează moralul celor tăvăliți în acesta mocirlă și contribuie la perpetuarea unei imagini negative despre noi înșine.
Astfel de comportamente nu au alt rezultat decât degradarea valorilor care ar trebui să ne unească, iar schimbarea acestei mentalități este esențială pentru progresul nostru ca societate.
O soluție necesară
Pentru a rupe acest cerc vicios, este nevoie de educație și de o schimbare de perspectivă. Liderii galeriilor, împreună cu cluburile și autoritățile fotbalistice, trebuie să găsească modalități de a canaliza energia noastră, a suporterilor, spre susținere constructivă.
În final, galeriile ar trebui să devină un simbol al pasiunii și loialității, nu al sfidării nesăbuite. Noi, suporterii, putem arăta că suntem mai mult decât rebeli fără cauză, asumându-ne responsabilitatea de a fi un sprijin real pentru echipele noastre. Numai astfel putem transforma această energie negativă într-o forță care să ridice sportul, nu să-l tragă în jos.
De asemenea, este esențial să ne schimbăm atitudinea față de oamenii de valoare din orice domeniu, oferindu-le respectul și susținerea pe care le merită. Promovarea unei culturi a aprecierii și încurajării poate contribui la crearea unui mediu propice performanței și la îmbunătățirea imaginii noastre ca națiune. Această transformare nu doar că ne-ar avantaja în plan intern, ci ar întări și respectul de care am putea beneficia pe scena internațională.
