Își plătesc la timp contribuabilii din Caraș-Severin obligațiile fiscale? Vezi răspunsul Administrației Finanțelor Publice

 

Gradul de conformare voluntară la plata obligațiilor fiscale în termen, pe primele patru luni ale anului în curs, la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Caraș-Severin, a fost de 82%, cu doar 1,6 puncte procentuale peste cel înregistrat în aceeași perioadă din 2022.

 

Din totalul sumelor de plată declarate în primele patru luni ale anului 2023, de 402.548.554 de lei, au fost achitate în termenul legal, prin plata voluntară efectuată de contribuabili, 330.179.360 de lei. Anul trecut, în același interval, se încasaseră la scadență 290.317.595 de lei dintr-un total de 361.062.165 de lei.

 

Astfel, arată Doru Cozma, șeful Finanțelor cărășene, „în ceea ce privește respectarea disciplinei financiar-fiscale și încasarea la termen a sumelor datorate bugetului general consolidat, în primele 4 luni ale anului 2023, la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Caraș-Severin, gradul de conformare voluntară la plata obligatiilor fiscale a fost de 82,02%, comparativ cu primele 4 luni ale anului 2022 când gradul de conformare voluntară la plata obligațiilor fiscale a fost de 80,41%”. Prin grad de conformare voluntară la plata obligațiilor fiscale se înțelege raportul dintre sumele încasate în termen – inclusiv plățile anticipate, autocompensările din TVA și plățile parțiale – și sumele de plată declarate.

 

La bugetul general consolidat s-au încasat din Caraș-Severin, în cele patru luni, 399.526.631 de lei, plățile voluntare efectuate de către contribuabili fiind de 367.876.912 lei, din care 31.649.719 lei reprezintă încasări realizate ca urmare a aplicării măsurilor de executare silită. „Menționăm că din totalul plăților voluntare efectuate de către contribuabili în cuantum de 367.876.912 lei, 89,75% reprezintă încasarile voluntare și la termen, respectiv 330.179.360 lei, iar 10,25% reprezintă încasari voluntare cu depășirea termenului legal de plată, respectiv 37.697.552 lei”, precizează Doru Cozma.

 

Dintre cele opt structuri organizatorice aflate în subordinea AJFP Caraş-Severin, doar la nivelul celei de colectare din cadrul aparatului propriu al Administrației Județene a Finanțelor Publice s-a înregistrat un grad de conformare la plata voluntară la termen peste media județeană: 87,84% (172,5 milioane de lei achitate la termen). Cele mai mici procentaje s-au înregistrat la serviciile fiscale orășenești din Oravița și Băile Herculane, 64,21% (13,6 milioane lei) și, respectiv, 68,26%(8,2 milioane lei), și la Biroul Fiscal Comunal Bozovici – 67,07% (6,8 milioane lei). Sub 80% grad de conformare voluntară se înregistrează și la nivelul Serviciului Fiscal Municipal Caransebeș – 48,5 milioane de lei, reprezentând 76,97%. În cazul întreprinderilor mijlocii din județ, încasările la termen cu plata voluntară a obligațiilor fiscale se ridică la 80,54%, respectiv 49,7 milioane de lei din 61,7 milioane.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available