Istoria fotbalului românesc – de la primele meciuri până la Campionatul Național

Articol de
Jack P. Otto

 

Fără discuţie că la nivel planetar sportul rege este fotbalul. În ciuda faptului că toată lumea crede că fotbalul a fost inventat în Anglia, o să rămâi de-a dreptul mirat dacă o să afli că de fapt jocul de fotbal a fost inventat acum 2000 de ani în China.

Şi ca o recunoaştere oficială, FIFA declară în anul 2004 că sportul rege s-a născut în îndepărtata Chină. Dar cum a ajuns pe plaiurile mioritice şi ce istorie are în spate vom dezbate în rândurile următoare, aşa că, dacă eşti interesat, urmăreşte-ne în continuare.

 

Liga 1

 

Regulile jocului de fotbal sunt aduse în România în anul 1890 de către medicul stomatolog Iuliu Weiner care se întorcea la Arad după studiile efectuate la Londra. Acesta pune la dispoziţia publicului o listă cu regulile jocului, dar şi o minge adevărată de fotbal.

Promovează chiar jocul de fotbal în curtea unui liceu arădean, însă iniţiativa lui avea să se contureze cu adevărat de abia în anul 1909 sub numele de Cupa ASAR. În competiţie s-au angrenat 3 cluburi, 2 din Bucureşti şi unul din Piteşti, clubul Olimpia Bucureşti fiind câştigătoarea cupei.

Este începutul a ceea ce aveam să cunoaştem sub numele de Divizia A, perioadă care se concretizează între anii 1909 – 2006. Începând cu anul 2006 şi până în prezent, Liga 1 se află sub directa administrare a LPF – Liga Profesionistă de Fotbal din România.

Începând însă cu sezonul fotbalistic 2020 – 2021, Liga 1 este alcătuită din 16 echipe, deci ai posibilitatea să pui câte pronosticuri fotbal doreşti. Şi credem că în spiritul istoric este bine să ştii că din anul 1932 şi până în prezent în Liga 1 şi-au disputat supremaţia pe teren nu mai puţin decât 105 cluburi.

Şi tot în spiritul istoric îţi amintim de faptul că cea mai titrată echipă de fotbal din Liga 1 este Steaua Bucureşti cu 26 de titluri urmată de rivala sa din totdeauna, Dinamo Bucureşti, care se poate lăuda la rândul ei cu un număr de 18 trofee.

 

Primele meciuri

 

În data de 25 iunie 1899 în acelaşi oraş Timişoara se desfăşoară şi primul meci de fotbal cu tentă oficială disputat între două echipe liceene. Pe terenul Velocitas se dispută aşadar un meci de fotbal cu regulile vremii între clasele a VI-a şi a VII-a ale liceului Piarist, sub conducerea profesorului Karl Muller.

Dar certificatul de naştere al fotbalului românesc este plasat în anul 1907 şi este reprezentat de meciul oficial de fotbal dintre muncitorii de naţionalitate germană şi engleză angajaţi în industria textilă şi petrolieră din Bucureşti şi zonele limitrofe.

Prima competiţie de fotbal internă care intră în atenţia publicului larg este fondată în anul 1909 şi poartă numele de Cupa ASAR. În competiţie s-au angrenat 3 cluburi, 2 din Bucureşti şi unul din Piteşti, clubul Olimpia Bucureşti fiind câştigătoarea cupei.

 

Primele echipe

 

Am amintit deja faptul că prima competiţie de fotbal se desfăşoară în România anilor 1909 între 3 cluburi, Colentina Bucureşti, Olimpia Bucureşti şi United Ploieşti. Dar cu adevărat primele echipe care participă la primul Campionat Naţional îşi dau întâlnire în perioada interbelică.

În sezonul 1920 -1921, cele mai cunoscute şi titrate echipe de fotbal româneşti erau Venus Bucureşti, care avea la activ 7 titluri, urmată cu 6 titluri consecutive de către echipa de fotbal Chinezul Timişoara.

Şi tot în Timişoara se găseşte şi echipa de fotbal Timişoara care avea în acea vreme la activ un număr de 4 titluri. Echipa avea însă să fie recunoscută la nivel naţional în anul 1938 când Ripensia Timişoara câştigă prima ediţie a Cupei României.

Trebuie menţionat faptul că în perioada postbelică cele mai titrate echipe româneşti erau CCA Bucureşti, Petrolul Ploieşti şi UTA Arad. De abia în anii 60 apare pe firmamentul fotbalului românesc clubul Dinamo Bucureşti, care avea să îşi lase o amprentă definitivă asupra fotbalului din ţară prin cei 2 atacanţi ai săi, Gheorghe Ene şi Florea Dumitrache.

 

Campionat România

 

Putem spune că în România campionatul de fotbal intern se poate lăuda cu o istorie de peste 110 ani. Aminteam la începutul articolului că prima atestare oficială a Campionatului de fotbal românesc este dată de organizarea Cupei ASAR, care avea să se desfăşoare cu numai 3 echipe de fotbal.

Anul 1909 aduce mai multe echipe de fotbal în ceea ce se numea la vremea respectivă Asociaţiunea Societăţilor Atletice din România. De-abia în sezonul din anul 1921-1922 avea să se desfăşoare pentru prima oară în ţară primul campionat de fotbal adevărat sub denumirea de Divizia A, care includea numai 7 echipe de fotbal.

Anul 2006-2007 schimbă denumirea din Divizia A în Liga 1, datorită unor dispute care priveau aspecte legate de mărcile comerciale asupra numelui. Rămâne însă în vigoare acelaşi număr de echipe participante la Liga 1, în număr de 18, dintre care ultimele 4 fiind retrogradate.

Campionatul României avea să îşi schimbe din nou formatul în anul 2015, astfel că de această dată avem prezente la start 14 echipe în sistem Play-Off şi Play-Out până în 2020. Modificarea presupune revenirea la un număr de 16 echipe, cele 2 sisteme de Play-Off şi Play-Out rămânând neschimbate.

 

Concluzie

 

Deşi fotbalul românesc are în spate o istorie de peste 100 de ani, putem spune că realizările sunt multiple. De la cucerirea Cupei Campionilor Europeni în 1986 a echipei Steaua Bucureşti şi până la sferturile de finală de Cupă Mondială în anul 1994, România a demonstrat că se poate opune cu succes celor mai titrate echipe de fotbal şi că rămâne în continuare o forţă de luat în seamă pe plan fotbalistic.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite