Reșițenii care doresc să ajungă în această vară în zona de agrement de pe malul Lacului Secu – „La Șură” – vor avea la dispoziție și autobuzele și microbuzele societății Transport Urban Reșița, care vor asigura curse speciale pe durata sezonului estival.
Piețe Reșița SRL, societate a Consiliului Local, derulează, în această perioadă, lucrări de investiții pentru amenajarea la standarde moderne a zonei de agrement de pe malul Lacului Secu și, în scurt timp, aceasta va fi deschisă pentru toți cei care doresc să se relaxeze departe de agitația orașului. De la deschiderea zonei, preconizată pentru luna iunie, până pe 30 septembrie, societatea Transport Urban Reșița va asigura curse zilnice pe ruta Piața Republicii – Stațiunea Secu, perioada putând fi prelungită la nevoie, în funcție de condițiile meteo sau de evenimentele în desfășurare.
În ședința ordinară din 30 mai, consilierii locali au aprobat Programul de transport regulat special pentru traseul suplimentar de agrement Piața Republicii – Stațiunea Secu și retur. În situația organizării unor evenimente speciale (festival), pe bază de comandă se poate suplimenta numărul de curse, după caz. Prețul unui bilet va fi similar celui practicat pe celelalte trasee: 2,5 lei/ călătorie.

Explicație foto: La Șură, sezonul estival 2021.












![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)