„Lanterna roșie” i-a stins lumina lui Flavius Stoican

 

CSM Reșița a terminat la egalitate astăzi, 0-0 în Valea Domanului, cu Progresul Spartac București, echipă care obține astfel primul punct în campionat.

 

Salvată de la retrogradare la „masa verde”, după excluderea din Liga 2 a nelicențiatei FC Brașov, formația bucureșteană a început campionatul total defazată față de celelalte echipe. După 0-3 la Miercurea Ciuc, 0-6 cu Concordia Chiajna și 0-2 la pauză cu Corvinul, Progresul a dat primele semne de viață în a doua repriză cu hunedorenii, când s-a apropiat la 1-2 deși a jucat cu om în minus. Iar schimbarea la față a continuat în deplasarea de astăzi de la Reșița, unde oaspeții, cu două proapete achiziții în teren, nu doar că au ținut piept atacurilor roș-negre, dar și-au creat și două-trei mari ocazii de a puncta decisiv.

 

Echipa reșițeană a controlat în mare parte jocul, însă fără efect pe tabelă. Cristea (min. 14) și Fota (22) au avut șansa golului în prima repriză, pentru ca în partea a doua a meciului să-i imite Chera (69) și C. Rus (90). Gazdele s-au arătat deficitare și la exploatarea fazelor fixe din preajma careului advers, numeroasele lovituri libere și cornere fiind dejucate ușor fie de defensiva Progresului, fie prin lipsa de inspirație a „decarului” Drăghiceanu, cel care ne impresionase la astfel de momente în disputele decisive pentru promovarea în Liga 2. Reșițenii și-au trecut în cont și o bară (54), dar și aceasta a fost de fapt o… autobară, la o intervenție in extremis a fundașului Radu în fața lui Lascu.

 

Gazdele pot invoca și ghinionul unor schimbări forțate, cauzate de accidentări. Prima a venit încă din primele minute, când Răuță i-a cedat locul lui Dudea, pe când a doua (Cega – Szijj) l-a obligat pe Stoican să opereze încă din minutul 63 cea de-a cincea și ultima schimbare permisă de regulament.

 

După acest 0-0 cu Progresul Spartac, Flavius Stoican este la al doilea rezultat de egalitate de la revenirea pe banca Reșiței. Singurul succes al rosso-nerilor din aceste prime cinci etape de campionat rămâne acel 2-1 cu CSC Dumbrăvița, atunci când echipa – dirijată de pe margine de Fane Bărboianu – a dedicat victoria demisionarului Călin Cheregi.

 

În fața a circa 800 de spectatori, s-au confruntat astăzi: CSM Reșița: Contra – Cega (63, Szijj), Răuță (11, Dudea), Rimovecz, Fota – Dolghi, Velcotă (46, Chera) – Drăghiceanu, Cristea, Negru (57, Domil) – Lascu (57, C. Rus); Progresul Spartac: Păun – Leafu, Parfeon (cpt.), Alexandrescu, Dumitru (34, Radu), Solet, Grigore, Petcu (88, Crivac), Preda, Florescu, Istrătie (75, Chirițoiu).

 

În aceeași etapă s-au mai jucat până acum partidele: Unirea Dej – Gloria Buzău 2-4, Corvinul Hunedoara – Concordia Chiajna 2-2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FK Miercurea Ciuc 1-1, CSM Alexandria – CSM Slatina 0-1. În clasament conduce CSC Șelimbăr – 12 puncte (joacă mâine cu Steaua), urmată de Corvinul și Gloria Buzău – 11. CSM Reșița este pe locul 13, cu 5 puncte, pe ultimele poziții (17-20) aflându-se CSC Dumbrăvița – 2 puncte (și două meciuri mai puțin), Metaloglobus – 2, CS Tunari și Progesul Spartac – 1 (toate trei cu un meci în minus). Rosso-nerii vor juca etapa viitoare, peste două săptămâni, la Hunedoara, cu Corvinul.

 

Sursă foto: arhivă gsp.ro

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available