Lanțuri, sinecuri și filosofii pe George Enescu!

Politica a fost dintotdeauna un izvor nesecat de subiecte ce-ți provoacă un zâmbet în colțul gurii. Adesea, mulți se umplu de ridicol și țin și cu dinții de sinecurile ocupate cu avizul șefului. Numai că, atunci când șeful ce ți-a oferit sinecura își pierde poziția, cei care s-au bucurat de aura șefuțului nu concep să fie pupincuriști până la capăt. Cel puțin, nu toți.

Este și cazul pesediștilor excluși din Consiliul Județean Caraș-Severin care nu s-au prins că s-a schimbat șeful organizației județene a PSD. Aceștia, în frunte cu fostul vicepreședinte CJ, Flavius Nedelcea – acest Petre Țuțea al politicii cărășene, nu acceptă ideea că ei ar putea fi înlocuiți. Țin morțiș să se lege cu lanțurile de funcțiile ce le-au dobândit pe vremea când entitatea social-democrată era condusă de nemuritorul Mocioalcă. Ridicolul situației este că aceștia erau oarecum fani ai acestuia, doar le-a oferit sinecuri.

În loc să-și asume această evidență și să plece de bună voie și nesiliți de nicio luminiță, ar dori să iasă la pensie din posturile călduțe. Nu se poate, nenică! Cum credeți voi că puteți să vă păstrați pozițiile fără să o lăudați pe întâia scânteie a județului? N-ați învățat până acum că statul pe două spătare dăunează grav poziției sociale? Ei, bine, poate acum v-ați prins și voi că nu se poate să sfidezi d(j)ivanul. Trebuia să luați și voi exemplul, alde Cornici, Purec, Văduva sau Ganțolea, nu să sabotați realizările „mărețe” ale întâiei scântei a județului.

Băgați-vă mințile în cap și luați-o de la zero, terminați cu prostiile! Fiți PRO pe față, nu pe la spate! Și terminați cu citatele din Țuțea că voi nu ascultați la sediul de pe George Enescu Vivaldi, Bach, Beethoven sau Enescu, ci de pe George Enescu se aud versurile celor de la Generic, Șapte (patru) lanțuri ș-o cătușă…

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite