Lecție deschisă despre Holocaust, la Muzeul Banatului Montan din Reșița

 

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este marcată, în fiecare an, pe 27 ianuarie, dată la care, în 1945, lagărul nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat de către armata sovietică.

 

Președintele Comunității Evreilor din Reșița, Ivan Schnabel, s-a aflat în mijlocul elevilor de la două unități de învățământ din Caraș-Severin – Școala Gimnazială Nr. 8 din Reșița și Școala Gimnazială din Băuțar – pentru a le vorbi despre erorile și ororile trecutului, astfel încât acestea să nu mai fie niciodată posibile. Evenimentul, desfășurat sub genericul „Remember Holocaust”, a fost organizat și găzduit de Muzeul Banatului Montan pentru a marca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

 

 

​„În cadrul acestei activități cultural-educative au fost vizionate materiale video referitoare la fenomenul Holocaustului și au avut loc discuții pe aceeași temă. ​Holocaustul se referă la uciderea sistematică a șase milioane de evrei de către regimul nazist și aliații săi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe lângă evrei, alte grupuri au fost persecutate fiind considerate inferioare potrivit ideologiei naziste – romi, persoane cu dizabilități, prizonieri de război sovietici și homosexuali. Alții, precum Martorii lui Iehova, socialiștii și comuniștii, au fost vizați pentru convingerile lor religioase sau politice. Holocaustul a constat în acțiuni progresive care au dus la exterminarea a milioane de oameni prin: eliminarea drepturilor, segregare etnică, lagăre de concentrare și exterminare”, explică directorul Muzeului Banatului Montan, Livia Magina.

Regimul nazist german a implementat acest genocid în perioada 1942-1945. „Când au ajuns la putere în Germania, naziștii au început imediat adoptarea unor legi care aveau ca scop excluderea evreilor din societatea germană. Printre măsurile antisemite, regimul nazist german a promulgat legi discriminatorii și a condus acte de violență împotriva evreilor din Germania. Persecuția nazistă a evreilor a devenit din ce în ce mai radicală începând din 1935 când au fost elaborate legile rasiale de la Nürnberg. Acțiunile au culminat cu un plan pe care liderii naziști l-au numit «Soluția finală la problema evreiască», care a presupus uciderea în masă, organizată și sistematică a evreilor europeni”, precizează Livia Magina.

 

Comemorarea la nivel internațional a victimelor Holocaustului pe 27 ianuarie a fost decisă printr-o rezoluţia a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2005, pentru a marca eliberarea lagărului de concentrare şi exterminare Auschwitz-Birkenau, eveniment ce avut loc pe 27 ianuarie 1945. Iar printr-o altă rezoluție a Adunării Generale a ONU, din 2007, este condamnată orice negare a Holocaustului.

 

 

Facebook Comments

Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite