Vești bune pentru pasionații sporturilor de iarnă. Se deschide sezonul de schi în Banatul Montan!

 

Dacă în anii trecuți, la sfârșit de ianuarie sezonul era în toi și se schia pe toate pârtiile din Banatul Montan, acum deschiderea sezonului de schi are loc abia pe 28 ianuarie și doar pe Muntele Mic, pe o singură pârtie, și aceea înzăpezită artificial.

 

Echipa weSKi de pe Muntele Mic deschide oficial sezonul de schi în Banatul Montan. Astăzi se fac ultimele pregătiri astfel încât mâine, 28 ianuarie, pârtia Nordica să poată fi practicabilă. „E oficial! Sâmbătă și duminică vom deschide pârtia Nordica. Joi am continuat să producem zăpadă artificială, iar astăzi spargem grămezile și pregătim pârtia. Pentru weekend, prognoza meteo arată ninsori sporadice și câțiva centimetri de zăpadă fresh. SkyLounge va fi deschis ambele zile. Vă așteptăm la munte!”, transmit administratorii pârtiei.

 

Programul de funcționare a pârtiei Nordica este sâmbătă și duminică, în intervalul orar 09.00 – 16.30. Este disponibil skipass pentru o zi întreagă – 100 de lei, pentru patru ore – 75 de lei sau pentru două ore – 45 de lei. Copiii cu vârsta sub 5 ani au acces gratuit, iar cei între 5 și 12 ani, precum și pensionarii și persoanele cu domiciliul pe raza comunei Turnu Ruieni beneficiază de skipass la preț redus redus.

 

Pe Muntele Mic sunt, în total, cinci pârtii – Nordica, Vâlsanu, Borlova, Felix și Isai – însă, din cauza condițiilor meteorologice din această iarnă, deocamdată, doar Nordica va fi funcțională. „Ninsorile au ocolit Muntele Mic sezonul acesta și chiar dacă a mai nins, am avut ploi care au topit omătul. În lipsa unui lac de acumulare, pentru care ne chinuim de șapte ani să obținem autorizația, capacitatea de înzăpezire este extrem de limitată. Zăpada artificială este mult mai rezistentă și sperăm ca autoritățile să înțeleagă acest lucru și să nu ne mai pună bețe în roate pentru acest demers. Felicitări celor de la weSKi care au reușit să înzăpezească pârtia Nordica, chiar și în lipsa unui lac, și dau startul în acest weekend”, spune administratorul pârtiei Borlova.

 

În cealaltă zonă montană din Banat, Semenic, toate pârtiile rămân, în continuare, închise.

 

Sursă foto: weSKI – Muntele Mic

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite