De la 1 iulie, piaţa gazelor va fi complet liberalizată, iar consumatorii casnici nu vor mai plăti preţuri reglementate. Marii furnizori, E.ON şi Engie, au trimis clienţilor oferte la preţurile care sunt în vigoare şi acum, în timp ce ministrul de resort, Virgil Popescu, susţine că facturile ar trebui să scadă cu 10-15%. Consumatorii, îndrituiți să-și aleagă ce furnizor vor, sunt însă derutați de ofertele companiilor de profil. Reșițenii au peste 70 de opțiuni!
Începând de la 1 iulie 2020, prețurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienții casnici nu vor mai fi reglementate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Furnizarea gazelor naturale se va face în regim concurenţial, în baza contractului de furnizare încheiat între furnizor şi clientul casnic, la preţul de furnizare şi în condiţiile comerciale negociate între aceştia sau stabilite prin oferte-tip.
Încă 7 zile în care consumatorii pot alege. Sau să nu aleagă!
Clienţii casnici trebuie să identifice oferta de furnizare care corespunde cel mai bine nevoilor lor şi să încheie, până la data de 30 iunie 2020, un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial. Acest „trebuie” este relativ. Trebuie să o facă, dacă vor să aleagă ei furnizorul. Nu trebuie, dacă nu s-au decis! Ce se întâmplă dacă nu aleg un furnizor până la 30 iunie 2020?
„În situaţia în care clientul casnic va fi inactiv şi nu va încheia, până la data liberalizării, respectiv 1 iulie 2020, un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial, furnizorul actual îi va asigura furnizarea gazelor naturale în mod automat şi după această dată, începând cu data de 1 iulie 2020 şi până la data încheierii unui contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2021, în baza contractului reglementat de furnizare a gazelor naturale în vigoare, pe care clientul îl are deja încheiat cu furnizorul actual, dar la preţul din oferta comunicată clientului, pe parcursul lunilor mai și iunie, de către furnizorul actual”, explică ANRE.
Cum poate afla un client care este oferta cea mai bună? ANRE răspunde la această întrebare în felul următor: „În vederea luării unei decizii privind alegerea furnizorului de gaze naturale cu care doriți să încheiați un nou contract, recomandăm clienților casnici să analizeze atât oferta de preț, cât și condițiile asociate prețului de furnizare a gazelor naturale din oferta furnizorului, care pot fi diferite de la un furnizor la altul (termenul de plată al facturii, modalitatea de plată, frecvența emiterii facturii, modalitatea de transmitere a facturii, modalitatea de transmitere/preluare a indexului contorului, etc). De asemenea, recomandăm clienţilor casnici să analizeze cu mare atenție ofertele disponibile pe piaţă înainte de a lua o decizie finală, atât din punctul de vedere al preţului de furnizare, cât şi al celorlalte condiţii comerciale, clientul având libertatea de a alege oferta care i se potrivește cel mai bine”.
De la prețuri (aparent) tentante, la oferte greu de… nerefuzat
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat luni că, ținând cont de prețul scăzut al gazului pe bursa din Viena, ar trebui ca de la 1 iulie să avem tarife scăzute cu 10-15% față de acelea de azi. Dar acest lucru nu se întâmplă în cazul celor mai mari furnizori de pe piață, care își mențin în ofertă prețurile din luna iunie 2020: Engie România – 123,95 lei/MWh, E.ON Gaz Furnizare – 134,19 lei/MWh. Niciuna dintre aceste companii nu apare însă pe site-ul ANRE cu prețurile valabile din 1 iulie, ci doar cu acelea în vigoare până la 30 iunie 2020!
Dintre ceilalți 70 de furnizori existenți pe piață eligibili pentru consumatorii casnici din Reșița, conform unui comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale de pe site-ul ANRE apar, de exemplu, 10-14 firme cu oferte de preț cuprinse între 108 lei și 121 lei/MWh. Însă doar trei dintre acești furnizori propun tarife valabile măcar un an de zile: NOVA POWER GAS – 119,27 lei, Tinmar Energy – 119,67 lei, GAZ VEST – 120,16 lei/MWh. Clauzele drafturilor de contract oferite diferă de la o firmă la alta. Vă dăm un singur exemplu: NOVA POWER GAS propune contract pe 12 luni, în timp ce Tinmar Energy și GAZ VEST – pe durată nedeterminată!
Tot acolo, pe site-ul ANRE, găsiți și oferte greu de… nerefuzat. Cu prețuri de la 148 lei la 154 lei, de la 156 lei la 164 lei, și tot așa, ajungând până la 207 lei, 241 lei, 258 lei și chiar 325 lei megawattul oră! Așadar, nu vă oprește nimeni, dacă chiar vreți, să aruncați bani pe geam. Liberalizarea prețurilor permite orice!
Dacă alegeți greșit, vă puteți răzgândi în 21 de zile!
Virgil Popescu, ministrul Energiei, consideră că, „în momentul de faţă, este cel mai propice moment pentru liberalizarea pieţei de gaze naturale, pentru că preţurile gazelor în regiune sunt cele mai mici din istorie. Este un moment prielnic şi piaţa europeană este liberă, iar noi trebuie să ne aliniem. Eu cred că prin această liberalizare toţi consumatorii români, atât cei casnici, cât şi cei industriali, au de câştigat”.
Ministrul acuză, însă, marile companii de gaze, E.ON şi Engie, de faptul că au încercat să profite de pe urma consumatorilor şi le-au transmis oferte cu acelaşi preţ începând cu 1 iulie, în loc să ofere preţuri mai mici. „Sunt uşor dezamagit de reacţia furnizorilor, în special a furnizorilor mari care au foarte mult din piaţă, care au încercat să profite de pe urma faptului că românul e conservator şi poate că nu se informează corect. Există un comparator al preţurilor la gaze naturale pe site-ul ANRE, au apărut deja oferte – şi nu vorbesc de companii mici, ci de companii mari, care în momentul de faţă sunt furnizori de energie electrică şi intră pe piaţa gazelor naturale – care oferă preţuri cu 15-20% mai mici decât preţurile pe care le au ceilalţi doi furnizori (E.ON şi Engie – n.r.). Cred că şi aceştia, până la urmă, vor examina şi, decât să piardă cota de piaţă, cred că vor scădea ofertele, vor face oferte alternative, astfel încât şi preţul lor să fie undeva între 10-15% mai mic pentru consumatorul casnic”, a spus Popescu.
Acesta a subliniat faptul că orice consumator poate să-şi schimbe furnizorul de gaze în cel mult 21 de zile, chiar dacă a semnat un contract nou pentru o perioadă determinată! Este o informație de care merită să ținem cont.
Cei doi mari furnizori, atitudini diferite
Agerpres și-a propus să ia legătura cu reprezentanții celor doi mari furnizori de gaze, pentru a afla de ce nu sunt anunțate ofertele de preț valabil din 1 iulie 2020. A trimis chiar un set de întrebări acestora. În mod suspect, Engie România a dat dovadă de lipsă de transparență. Biroul de presă al companiei a transmis că nu va răspunde la întrebări şi nu face niciun comentariu public cu privire la subiectul liberalizării! Deci, exact acum, când milioane de români trebuie să opteze pentru un furnizor de gaze, Engie preferă să îi lase în ceață, dar defilează cu un preț sub cel al concurentului principal. Ambele prețuri fiind valabile însă doar până la 30 iunie 2020!
E.ON România nu a fugit de ziariștii de la Agerpres. Compania susţine că nu există în prezent pe piaţă cantităţi de gaze disponibile la preţuri rezonabile şi pe termen lung, astfel încât facturile populaţiei să scadă de la 1 iulie, însă nu este exclus ca acest lucru să se întâmple în perioada următoare.
Întrebaţi care au fost motivele pentru care E.ON a decis să trimită oferte populaţiei la acelaşi preţ ca până acum, reprezentanţii companiei au declarat: „Preţul final al gazelor naturale pentru perioada de livrare 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021 a fost determinat pe baza costurilor cantităţilor deja achiziţionate sau aflate în depozitele de înmagazinare subterană, precum şi a costurilor de achiziţie estimate începând cu 1 iulie a.c., pentru cantităţile rămase de achiziţionat. Ceea ce este foarte important este că oferta noastră este una fermă, preţul fiind stabil pentru 12 luni (cu excepţia cazului în care tarifele reglementate de către ANRE vor suferi modificări), asigurând acoperirea consumului din sezonul rece, când costurile sunt mult mai mari, având în vedere vârfurile de consum şi obligaţia de a înmagazina gaze în depozite”.
Importante vor fi prețurile din sezonul rece!
Reprezentanţii E.ON au explicat că, din consumul casnic pe un an întreg, 80% se înregistrează iarna, diferenţa dintre consumul din timpul verii şi cel din sezonul rece fiind de 1 la 6, iar gazele necesare pentru acoperirea acestui vârf de consum sunt mai scumpe şi sunt achiziţionate de regulă din import, la preţuri mai mari.
„Preţul final al gazului pentru clienţii casnici cuprinde atât costul de achiziţie al gazului de pe piaţa internă, cât şi următoarele costuri suplimentare pentru noi: costul gazului din import pentru acoperirea vârfurilor de consum din perioada rece (să nu uităm că oferta noastră e valabilă 1 an de zile), precum şi costul serviciilor de înmagazinare, al serviciilor de transport, al serviciilor de distribuţie şi al serviciilor de furnizare. Tarifele aferente serviciilor reglementate de transport, distribuţie şi înmagazinare subterană a gazelor naturale reprezintă costuri externe care nu pot fi negociate de compania noastră, fiind stabilite de către ANRE”, spun cei de la E.ON.
Costul serviciilor de furnizare are cea mai mică pondere în total şi e aferent reţelei de Centre de Servicii Clienţi şi puncte de informare, Call Centere, portal electronic cu autoservire (Myline) şi restul activităţilor de suport clienţi, respectiv personalul care asigură negocierea contractelor de achiziţii gaze şi managementul activităţii de furnizare, astfel încât clienţii să poată beneficia de cele mai bune produse şi servicii asociate la cele mai mici preţuri. Partea care revine E.ON pentru acoperirea costurilor cu aceste servicii este de circa 7,7 lei din cei 134,19 lei/MWh, spun oficialii companiei.
Totodată, întrebaţi cum estimează că va evolua preţul gazelor în perioada următoare, responsabilii E.ON nu au exclus o ieftinire, dacă în piaţă va fi gaz disponibil pe termen lung la preţuri rezonabile, ceea ce nu se întâmplă în prezent. „Preţul final al gazelor naturale este influenţat în cea mai mare măsură de evoluţia costurilor de achiziţie a gazelor naturale din surse interne şi import după 1 iulie a.c. şi mai ales în sezonul rece, când consumul nu poate fi asigurat în totalitate din surse interne, apelându-se şi la importuri, aşa cum o arată experienţa anilor anteriori. În măsura în care cantităţile disponibile pentru piaţa internă vor putea fi cumpărate la preţuri rezonabile şi pe termen lung, nu este exclus să avem scăderi ale preţului final. Din păcate, la momentul la care legislaţia a impus să transmitem oferte tuturor celor circa 1,55 milioane de clienţi, aceste cantităţi nu au fost disponibile în piaţă. Şi nici în prezent nu sunt disponibile la vânzare cantităţi de gaze naturale la nivelul necesar pentru acoperirea integrală, pentru un an de zile, a consumului estimat al acestor clienţi la un preţ garantat sub nivelul celui actual din oferta noastră”, spun reprezentanţii companiei energetice.
Detaliile fac diferența dintre oferte
De asemenea, întrebaţi cum poate un consumator să obţină un preţ mai mic, oficialii companiei au amintit că aceştia pot alege o altă ofertă concurenţială, fie a E.ON, fie a altui furnizor, acesta fiind unul dintre beneficiile liberalizării pieţei.
„Ca o recomandare pentru clienţi: atunci când vor să compare ofertele furnizorilor, întotdeauna să se uite la preţurile de furnizare publicate, la durata ofertei şi condiţiile în care preţurile ofertate pot fi modificate. Totodată, să nu uite să compare şi serviciile suplimentare oferite de fiecare furnizor în oferta sa, cum ar fi de exemplu accesul la Centre de Relaţii cu Clienţii, la servicii online, modalităţile de plată disponibile, asistenţa oferită etc. Astfel, se vor putea raporta la un preţ final adaptat nevoilor proprii”, au explicat cei de la E.ON România.
Și totuși, cu cine să semnăm contractul?
Pentru cititorii noștri care sperau că vor afla acum numele furnizorului cu oferta cea mai bună, îndrăznim să venim cu o sugestie. Suntem puși cu toții în fața unei alegeri dificile, iar „băieții deștepți” care operează pe această piață a gazelor naturale au tot interesul să ne facă alegerea și mai grea. Cei mai mulți dintre ei sunt învățați să dea „tunuri financiare” în astfel de momente, iar de data asta își vor umple conturile cu banii noștri, nu cu ai statului. Așadar, iată ce vă propunem noi: nu luați decizia acum. Lăsați să treacă data de 30 iunie 2020, contractul cu furnizorul actual va merge mai departe. Este vară, facturile la gaz momentan nu își arată colții. Așteptați să mai treacă un timp și vedeți ce se întâmplă cu prețurile de pe piața gazului de la noi. O decizie luată mai târziu, în apropierea sezonului rece, va avea la bază mai multe informații. Important e ca atunci, când facturile la gaz vor atinge noi vârfuri, să fiți sub contract cu un furnizor care să nu vă jecmănească.