Liviu Spătaru: Super-deștepții momentului sunt Băsescu, Ponta și jurnaliștii!

„Nu ajunge să stăm acasă! Trebuie şi decenţă, pentru vindecare! Iar una din soluţii ar fi aceea ca fiecare dintre noi să-şi vadă de treaba lui! Că nu doare!…”, este mesajul transmis tuturor, în aceste zile critice, de către cel ce a fost primul prefect al județului Caraș-Severin, parlamentar, primar, prorector, cadru didactic universitar, economistul și scriitorul Liviu Spătaru. 

Chiar dacă nu rezonăm întru totul cu gândurile transmise public, pe contul său de Facebook, de către Liviu Spătaru, preluăm și redăm integral postarea acestuia, pentru că, da, considerăm că în principiu are dreptate. Mulți dintre politicienii români, dintre aceia ajunși în opoziție după ce și-au demonstrat „calitățile” administrative când se aflau la putere, în fruntea instituțiilor statului, se dau acum atoateștiutori, criticând orice decizie luată de autorități și oferind soluții care mai de care mai fanteziste. Există, de asemenea, și numeroase deraieri jurnalistice de la realitate, condamnabile fiind în special acelea dictate de grupuri de interese penale aflate în spatele jurnaliștilor sau redacțiilor.

România, țara deștepților

Pe lângă incertitudine şi frică, un fenomen debordant bântuie şi plesneşte mai răsunător decât celebrul şfichi de mătase cu originea binecunoscută: deşteptăciunea tuturor! Din 20 de milioane de români (că ni s-au întors şi “specialiştii” de peste hotare!), 17 milioane sunt super-deştepţi! Avem cam 3-5 milioane de virtuali preşedinţi, cel puţin 10 milioane de buni de prim-miniştri şi minimum 15 milioane de virtuali miniştri de interne!…

O, şi câţi salvatori şi salvatoare ale patriei avem în toată ţara!… Pe fiecare Vale a judeţului nostru (Caraşului, Bârzavei, Timişului, Cernei…) s-au ivit o grămadă de Pithii, Ioane d’Arc şi Roze Luxemburg, ieşite brusc din găoacea de maxim-precupeţe, cu profesionala chinuită sau liceul cu penele gâştii încă ude de apă, dispuse să dea sfaturi pentru buna funcţionare a oricărui sistem, întru deplina salvare a planetei! Iar noua profesie nu face discriminare de sex…

În fine, aproape cei mai super-deştepţi sunt politicienii! Între ei, mai strălucitor ca dintele de aur al Mamei Omida e Băsescu! Are opinii şi reţete pentru tot şi toate, de la fazele lunii la fazele mumii, şi se agaţă de orice microfon cu nonşalanţa lui Ali Baba metamorfozat în călugăr budist! Pe locul doi este campionul de neegalat al idioţeniei şi nesimţirii, Victor Viorel Ponta, care propunea alaltăieri seara prăbuşirea guvernului actual şi formarea unui guvern de uniune naţională… în plină criză mondială! E o binefacere naţională că procurorul ăsta cu destin, alură şi cerebel de copilot nu mai profesează, altfel multă lume ar fi avut de suferit!

Dar culmea super-deşteptăciunii o găsim în mass-media! Aproape toţi, adică larga majoritate (sau invers) a reprezentanţilor ei se pricep brusc la orice, de la nursing la biochimie, trecând prin managementul spitalicesc şi cel de ministru al sănătăţii – că fazele de parlamentari sau şefi de poliţii de frontieră şi vameşi le-au depăşit demult! Aceeaşi largă majoritate e năimită, pentru că singura categorie care depăşeşte foamea de notorietate a politicienilor, tatoiuistelor şi grapinistelor de tot felul e doar foamea de bani a mass-media, în larga ei majoritate şi în campania electorală! La TVR 1 este o emisiune, “România 9”, în care apare seara şi se reia dimineaţa o arătare compusă din chelie, barbă, ochelari şi venin, pe nume Ionuţ Cristescu, invitaţii fiind cam aceiaşi troglodiţi (Cristoiu-Oracolul din Găgeşti, Roşca-Stănescu, Băsescu, Ponta, Părintele Necula ş.a.) care au panica în sân şi veninul sub limbă şi fac orice politică, numai a Preşedintelui şi Ţării, nici în ruptul capului! Chiar nu vede nimeni politica deşănţată a arătării?!

Cineva spunea, foarte frumos, că societatea este ca o autostradă: când e încărcată la minimum jumătate din capacitatea ei, dacă pui o frână, “unda” ei se duce până la 300 de kilometri! Or, societatea românească e mereu plină 100%!

Doamnelor şi domnilor, nu ajunge să stăm acasă! Trebuie şi decenţă, pentru vindecare! Iar una din soluţii ar fi aceea ca fiecare dintre noi să-şi vadă de treaba lui! Că nu doare!…

ec. Liviu Spătaru

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available