Consiliul de Administrație (CA) al Spitalului Județean de Urgență Reșița (SJUR) a adoptat, astăzi, cu trei voturi pentru și o abținere, propunerea președintelui CA de revocare din funcție a managerului unității, Alina Stancovici, pentru neîndeplinirea obiectivelor prevăzute în contractul de management.
Aflată la conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița din 16 martie 2020 – dată la care, în urma câștigării concursului pe post, a încheiat un contract de management cu Consiliul Județean (CJ) Caraș-Severin, condus, la acea vreme, de social-democratul Silviu Hurduzeu – Alina Stancovici este pe punctul de a fi demisă din funcție. Primul pas a fost făcut astăzi, când Consiliul de Administrație al SJUR a aprobat propunerea de revocare a Alinei Stancovici, cu trei voturi pentru, toate din partea reprezentanților CJ în Consiliul de Administrație – Paul Purea, președinte; Viorel Bașag, membru; Nicolae Șerban Vuia, membru supleant – și o abținere, a reprezentantului DSP Caraș-Severin, Viorica Mioc.
Președintele Consiliului de Administrație, medicul Paul Purea, a motivat propunerea de revocare a Alinei Stancovici prin faptul că, prin semnarea contractului de management, în martie 2020, aceasta și-a asumat un grafic de plată eșalonată a arieratelor (obligații de plată peste termenul de scadență) pe care spitalul le avea la acel moment – în cuantum de 22.447.437 lei, grafic care, însă, nu a fost respectat. Mai exact, potrivit contractului, până în aprilie 2022, ar fi trebuit lichidate mai mult de jumătate din aceste arierate – 11.682.444 lei, respectiv circa 5,8 milioane de lei în fiecare an – lucru care nu s-a întâmplat. În perioada de 18 luni în care Stancovici s-a aflat efectiv la conducerea SJUR, spune Purea, datoriile restante ale spitalului au fost reduse doar cu aproximativ 1.000.000 de lei.
„Propunerea de revocare a doamnei Alina Stancovici vine după analiza activității manageriale din anul 2021, făcută conform legii. Este o analiză foarte documentată care, legal, ne obligă pe noi, Consiliul de Administrație, să facem această propunere de revocare datorită unui punct nevralgic din Legea 965 din 2006 a Ministerului Sănătății, care stipulează că Consiliul de Administrație face această propunere la neîndeplinirea sau la nerespectarea graficului de eșalonare și de reducere a datoriilor spitalului. Doamna manager și-a asumat prin contractul de management din 2020 această eșalonare, însă, în decursul celor 18 luni cât a fost la conducerea spitalului, s-au redus datoriile cu 1.000.000 de lei, în condițiile în care Consiliul Județean a alocat circa 9.000.000 de lei spitalului. Este un aspect peste care noi, Consiliul de Administrație, nu am putut trece, pentru că este o asumare legală, o asumare prevăzută în contractul de management”, a explicat Paul Purea.
Medicul Purea a ținut să precizeze că, dacă ar fi fost el în locul Alinei Stancovici și i s-ar fi propus semnarea unui astfel de contract de management, nu l-ar fi semnat! Potrivit lui Purea, cel mai probabil Stancovici nu a fost dorită manager de către administrația Hurduzeu, motiv pentru care celei care a câștigat concursul pe post i s-a propus la acea vreme, în martie 2020, semnarea unui contract cu clauze aproape imposibil de respectat.
Propunerea Consiliului de Administrație de revocare din funcție a Alinei Stancovici urmează să fie analizată de Consiliul Județean, care va lua o decizie finală în ceea ce privește demiterea acesteia din funcție. În caz de revocare, Stancovici a declarat că va apela din nou la instanța de judecată: „Este un drept pe care legea mi-l conferă, este un post câștigat prin concurs. Am fost suspendată în două rânduri (după instalarea stării de urgență, n.r.), iar instanța a făcut și atunci dreptate”.