Masă caldă pentru o sută de copii și bătrâni din Reșița, de la jandarmii cărășeni

 

Jandarmii cărășeni au marcat ziua de 8 Noiembrie – Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, care sunt ocrotitorii spirituali ai Jandarmeriei Române, printr-o acțiune umanitară desfășurată în municipiul Reșița.

 

În zi de mare sărbătoare, a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, jandarmii cărășeni au reușit să aducă bucuria pe chipul a o sută de copii și bătrâni, în cadrul unei acțiuni umanitare pe care o organizează an de an. În incinta Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost făcute toate pregătirile pentru a putea oferi masa de prânz persoanelor defavorizate de pe raza municipiului Reșița. Au fost în total o sută de porții pe care oamenii legii le-au distribuit unor copii și bătrâni aflați în dificultate.

 

„În data de 8 noiembrie, Jandarmeria Română își sărbătorește ocrotitorii spirituali, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, prilej cu care la nivelul tuturor unităților militare ale instituției au avut loc slujbe religioase dedicate acestui important moment din viața Armei. Sărbătoarea a fost marcată și la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, unde, începând cu ora 10.00, a fost oficiată Sfânta Liturghie în capela militară a unității, aceasta purtând chiar Hramul Sfinților Arhangheli. Cu acest prilej, transmitem sincere felicitări și urări de sănătate tuturor românilor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil!”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite