UPDATE. Măsuri pentru limitarea răspândirii Omicron în România

 

În contextul confirmării primelor două cazuri cu varianta Omicron în România, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat astăzi că ar putea fi necesară adoptarea unor măsuri temporare pentru limitarea răspândirii virusului.

 

Institutul National de Sănătate Publică a primit, ieri după-amiază, rezultatul primelor secvențieri efectuate la Institutul National de Cercetare Medico-Militară Cantacuzino București care confirmă prezența noii tulpini Omicron la doi dintre pasagerii cursei din Africa de Sud care a aterizat la București în data de 30 noiembrie 2021. Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani, din județul Brașov, și un bărbat de 59 de ani, din județul Vaslui.

 

„Vom face o analiză rapidă a situaţiei şi a eventualelor măsuri care pot fi luate, încât să limităm, nu putem să excludem, dar să limităm posibilitatea ca această tulpină să se răspândească rapid în România. E un lucru important de ştiut – trebuie să luăm măsuri care poate vor fi temporare, până ne lămurim ce este cu această tulpină. În afară de faptul că este mai transmisibilă, avem extrem de puţine informaţii legate de evoluţia clinică a pacienţilor infectaţi cu această tulpină şi de eficacitatea răspunsului imun după boală sau după vaccinare faţă de această nouă tulpină”, a arătat astăzi ministrul Sănătății, într-o declaraţie acordată presei.

 

Cele două persoane confirmate cu varianta Omicron au simptome minore, a precizat Rafila: „Ce putem să spunem, la categoria veşti bune, este legat de faptul că în cazul celor două persoane care au fost diagnosticate cu această tulpină, simptomele sunt minore, chiar una dintre ele este asimptomatică. Nu sunt probleme deosebite. E adevărat, ele au fost vaccinate, dar asta nu face decât să pledeze pentru utilitatea vaccinării, care oferă protecţie, chiar dacă îmbolnăvirea se produce. În cazul persoanelor vaccinate se pare că evoluţia clinică este favorabilă şi de multe ori trece neobservată”.

 

La această oră, are loc la sediul Guvernului o întâlnire de lucru a premierului Nicolae Ciucă cu principalii responsabili ai gestionării pandemiei, discuțiile urmând să se concretizeze în găsirea măsurilor cele mai potrivite menite să limiteze transmiterea variantei Omicron în România. „Avem un raport din partea MAE în ce priveşte diverse măsuri puse în aplicare şi în alte ţări din spaţiul european – a declarat Alexandru rafila înaintea începerii ședinței de la Palatul Victoria. Încercăm să facem în aşa fel încât să limităm sau să întârziem – pentru că despre asta este vorba, trebuie să fim realişti. Probabil că există în România şi alte situaţii de îmbolnăvire cu această tulpină. Gândiţi-vă că înaintea datei de 24 au intrat multe persoane, care probabil veniseră din spaţiul sud-african. Nu putem exclude acest lucru. Important este – şi toată lumea este de acord la nivel european sau al OMS – că măsurile care se iau sunt pentru încetinirea transmiterii, nu pentru eliminarea transmiterii şi lucrul acesta se vede prin faptul că marea majoritate a ţărilor din Europa au înregistrat astfel de cazuri”.

 

UPDATE, ora 18.05

 

În cadrul întrunirii de azi de la Palatul Victoria, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, s-a discutat ca, pentru limitarea răspândirii Omicron, „românii și alți cetățeni UE care vin din țările terțe vor prezenta test RT PCR, obținut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei. Cei care nu sunt vaccinați vor intra în carantină zece zile. Cei care vin din alte țări UE, vor continua să prezinte certificatul verde, care să ateste respectiv vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau rezultatul negativ al unui test RT PCR, obținut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei. Persoanele nevaccinate și netrecute prin boală în ultimele șase luni, care călătoresc din alte state membre UE aflate în zona roșie urmează a fi carantinate zece zile. Persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală în ultimele șase luni și care nu prezintă test RT PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătoriei vor fi carantinate pentru 14 zile”. De asemenea, s-a convenit că se va actualiza lista statelor din Africa ai căror cetățeni nu pot intra temporar în România. Aceste propuneri urmează a fi aprobate prin Hotărâre CNSU.

 

Totodată, având în vedere numărul mare de români așteptați să revină în țară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populației și facilitarea liberei circulații, în contextul apariției și extinderii noii tulpini Omicron, a fost analizată utilizarea, începând cu data de 20 decembrie, la intrare în România a formularului de localizare a pasagerului (PLF – passenger locator form). „La nivel guvernamental, se va elabora în acest sens o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare și o cale nouă de legătură, între țară și românii din diaspora.”, se arată în comunicatul de presă.

 

Reprezentanții Guvernului mai transmit că, deoarece specialiștii anticipează o posibilă creștere a incidenței în următoarele săptămâni, vaccinarea persoanelor rămâne cea mai eficientă și importantă formă de protecție, mai ales a celor din categoriile vulnerabile. În acest sens, Guvernul face apel către autoritățile locale ca prin serviciile de asistență comunitară să se coordoneze cu structurile medicale din teritoriu și să reevalueze situația persoanelor nevaccinate. Prioritate vor avea persoanele din categoriile vulnerabile, care vor beneficia de centre mobile de vaccinare, puse la dispoziție de MApN și MAI.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available