„Meniul zilei” unui primar de comună. Alexandru Sporea dă tot din casă!

 

Unul dintre puținii primari din Caraș-Severin care și-au făcut un obicei din a-și ține la curent concetățenii, zi de zi, cu privire la activitatea aleșilor locali este Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic.

 

De doi ani și jumătate, de când l-au ales primar pe tânărul Alexandru Sporea, locuitorii din Forotic au în fruntea comunității un om om de acțiune. Un om care le ascultă păsurile și care încearcă să le rezolve problemele atâta timp cât soluțiile țin de administrația locală. Toate acestea se regăsesc, într-un final, în inițierea de proiecte de hotărâre adoptate de Consiliul Local și în decizii luate de primar, pe care acesta le face cunoscute inclusiv prin postări făcute pe pagina sa de facebook.

 

Ieri, însă, Sporea nu a mai scris despre ce a făcut primăria pentru comunitate, ci despre ce face. Un fel de raport de activitate la zi, în care este prezentată situația principalelor proiecte aflate în curs de implementare. Redăm mai jos „meniul zilei” unui primar de comună din Caraș-Severin – cele 11 energizante edilitare care-l țin în priză pe primarul liberal Alexandru Sporea:

 

„1. Se lucrează la amenajarea centrului de activități în localitatea Comorâște.

2. Pregătim terenul pentru construirea Terenului de Sport la Comorâște. Când temperatura ne va permite, vom începe construirea (Aprilie/ Mai). Termen de execuție câteva luni.

3. Alimentare cu Apă și Canalizare. Am avut întâlnire cu proiectanții pentru actualizarea situației privind sumele de finanțare alocate pentru comuna noastră prin Anghel Saligny. După toate calculele și discuțiile de până acum, vom avea fonduri pentru puțin peste jumătate din proiect. Prețurile au crescut foarte mult, calculele au fost in concordanță cu prețurile anului 2021. Perioada de scumpire odată cu începerea războiului nu putea fi preconizată. Pentru implementare trebuie să ținem cont de următoarele condiții: avem obligația unei rețele funcționale, stația de clorinare – tratare, stația de epurare, creșterea prețurilor 2021-2023, populația din localitate și gospodăriile existente pe fiecare stradă. Voi reveni cu detalii mai concrete privind rețelele recomandate pentru execuție.

4. Cadastru General. Suntem într-o fază avansată, preconizez că în cursul anului vom depune documentația pentru eliberarea Cărților Funciare și Scrierea Titlurilor de Proprietate.

5. Pregătim pietruirea unor drumuri de interes local, intravilan și extravilan. Am identificat toate drumurile intabulate, am luat la pas și acum aștept devizul pentru a prezenta pe costuri fiecare stradă care necesită intervenție.

6. Proiectul de modernizare pentru Școala din Comorâște. Suntem în faza de obținere avize și ne apropiem cu pași repezi spre licitația lucrării. Preconizez începerea lucrărilor în toamna acestui an.

7. Proiectul de modernizare pentru Școala din Forotic. Se lucrează în paralel cu școala cealaltă. Suntem în faza de obținere avize și ne apropiem cu pași repezi spre licitația lucrării. Preconizez începerea lucrărilor în toamna acestui an. După finalizarea licitației, vom avea o discuție cu cadrele didactice de la ambele școli pentru organizarea șantierelor.

8. Sistemul de Supraveghere Video. Suntem într-un stadiu foarte avansat, așteptăm oferte pentru implementare. Până la finalul anului acest proiect va fi implementat.

9. Am început proiectarea unui dispensar uman în Comorâște. Se urmărește amenajarea unui dispensar cu locuință pentru medic, spațiu pentru farmacie și pentru medic stomatolog.

10. Am început proiectarea Căminului Cultural din Surducu Mare. Se urmărește amenajarea toaletelor, construirea unei terase pe partea din spate a clădirii, amenajarea parcărilor și împrejmuire.

11. Pregătim depunerea unui proiect prin G.A.L. pentru dotarea căminelor culturale cu mese, scaune, clime, combine frigorifice, veselă, mașină de spălat rufe și mașină de spălat vase. Valoarea investiției – circa 150.000 lei.”

 

Cu siguranță, nu peste mult timp despre o parte din aceste proiecte se va vorbi la timpul trecut, ca realizări. Dar suntem convinși că și atunci „meniul zilei” în cazul primarului Sporea va fi la fel de diversificat și de bogat în proteine edilitare.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available